Artykuły w czasopismach na temat „Traducători”
Kliknij ten link, aby zobaczyć inne rodzaje publikacji na ten temat: Traducători.
Utwórz poprawne odniesienie w stylach APA, MLA, Chicago, Harvard i wielu innych
Sprawdź 24 najlepszych artykułów w czasopismach naukowych na temat „Traducători”.
Przycisk „Dodaj do bibliografii” jest dostępny obok każdej pracy w bibliografii. Użyj go – a my automatycznie utworzymy odniesienie bibliograficzne do wybranej pracy w stylu cytowania, którego potrzebujesz: APA, MLA, Harvard, Chicago, Vancouver itp.
Możesz również pobrać pełny tekst publikacji naukowej w formacie „.pdf” i przeczytać adnotację do pracy online, jeśli odpowiednie parametry są dostępne w metadanych.
Przeglądaj artykuły w czasopismach z różnych dziedzin i twórz odpowiednie bibliografie.
1
DINCĂ, SEBASTIAN-VIRGIL. "INTERSECȚII LIRICE. POEZIA CONTEMPORANĂ DIN UCRAINA ȘI POLONIA. Recenzie - Întâlniri. Poezii din Ucraina și Polonia, traduceri de Constantin Geambașu, Luiza Săvescu, Vasile Moga, Ioana-Diaconu Mureșan, Marina Ilie și Maria Hoșciuc, prefaţă de Ewa Goczał, postfaţă de Camelia Dinu, București, Tracus Arte, 2022, 190 p., ISBN 978-606-023-435-7". Slovo 13, nr 1/2023 (21.12.2023): 121–24. http://dx.doi.org/10.62229/slv13/10.
Pełny tekst źródłaStreszczenie:
Antologia intitulată Întâlniri. Poezii din Ucraina și Polonia, apărută la editura Tracus Arte, este realizată prin colaborarea mai multor filologi și traducători, printre care remarcabilul polonist Constantin Geambașu și Maria Hoșciuc, cunoscută atât pentru numeroasele sale traduceri din limba ucraineană (mai ales opere ale unor autori ucraineni contemporani, precum Serhii Jadan sau Iurii Andruhovîci), cât și pentru contribuțiile sale în studiul literaturii ucrainene și ruse (analiza postmodernismului în cele două literaturi slave). Antologia reunește poezii din spațiul polonez și ucrainean, spații reprezentate de douăzeci de poeți și poete din ambele culturi care de altfel s-au intersectat de-a lungul vremii în nenumărate rânduri în vastul și diversul spațiu european. Ordinea în care sunt dispuse poeziile înlesnește accesul cititorului la diverse interpretări și maniere de lectură. Poeților polonezi (J. Polkowski, W. Wencel, T. Dąbrowski, T. Szychowiak, R. Wasilewski, K. Szatrawski, R. Honet, A. Lezskiewicz, D. Suska și J. Bargielska) traduși cu măiestrie din limba polonă de către Constantin Geambașu, Marina Ilie, Vasile Moga, Ioana Diaconu-Mureșan și Luiza Săvescu li se alătură seria de poeți ucraineni (S. Jadan, N. Belcenko, M. Laiuk, K. Mihalițîna, H. Kruk, I. Zavadskîi, O. Slîvînskîi, I. Șuvalova, O. Mamcici și D. Lazutkin), traduși exclusiv și cu o deosebită atenție la nuanțe, de către Maria Hoșciuc.
2
Celac, Victor, i Liliana Soare. "Alexe Marin, traducătorul lucrării Prescurtare de astronomie populară (1839)". Philologica Jassyensia 38, nr 2 (30.12.2023): 13–28. http://dx.doi.org/10.60133/pj.2023.2.01.
Pełny tekst źródłaStreszczenie:
The study focuses on the first text of astronomy published in Romanian, Prescurtare de astronomie populară [‘Abbreviation of Popular Astronomy’], in 1839. In most important lexicographic works such as DLR, MDA and DELR, the author is considered to be a certain G. Missail. We offer sufficient evidence that “G. Missail”, appearing on the front page, is only a mark of an ex libris type and that the translator is actually Alexe Marin. We also explain how this error regarding the paternity of the text has occurred in speciality literature. Subsequently, we identify the main source of the translation (the French version of John Herschel’s treaty on astronomy) and examine some of Marin’s translation techniques.
3
Vleja, Luminiţa. "Jean Delisle şi Judith Woodsworth (coord.). Traducătorii în istorie (Les Traducteurs dans l’histoire)". Translationes 6, nr 1 (1.01.2014): 157–60. http://dx.doi.org/10.1515/tran-2015-0011.
Pełny tekst źródła
4
Neșu, Nicoleta. "Recenzie - Negriţescu, Valentina, Dizionario Hoepli romeno: romeno-italiano/italiano-romeno, în colaborare cu Georgeta-Liliana Carabela, Davide Arrigoni, Milano, Editura Ulrico Hoepli, 2023, 1631 p., ISBN: 978-883-60-1300-5". Romanian Studies Today 7, nr 7/2023 (20.02.2024): 133–39. http://dx.doi.org/10.62229/rst/7.1/13.
Pełny tekst źródłaStreszczenie:
Despre dicționarul pe marginea căruia voi încerca să fac, în cele ce urmează, câteva observații de lectură și de uz, îmi voi permite să spun că este „dicționarul potrivit”, care apare la „momentul potrivit”1. Este dicționarul potrivit pentru că este, ca apariție grafică, de excepție, iar ca volum și conținut, extrem de bogat, cu multe elemente inovatoare și utile, cu o structură bine articulată, dar în același timp, ușor de operat; apare la momentul potrivit pentru că de mult timp, atât simplii vorbitori, români și/sau italieni, studenții care se ocupă de și aprofundează limba română, pasionații de lectură, profesorii de la catedrele de specialitate, cât și traducătorii profesioniști simțeau nevoia ca un astfel de instrument să se găsească, alături de celelalte materiale, pe masa lor de lucru.
5
Vârlan, Cecilia-Iuliana. "Dificultăți de traducere în limba română a Aforismelor lui Arthur Schopenhauer. O analiză contrastiv-diacronică (II)". Diacronia, nr 4 (1.08.2016). http://dx.doi.org/10.17684/i4a52ro.
Pełny tekst źródłaStreszczenie:
În acest articol continuăm analiza lingvistică a versiunilor românești ale unei opere de maturitate a filosofului german Arthur Schopenhauer, Aforisme asupra înțelepciunii în viață. Vom păstra cele două direcții de cercetare, cea contrastivă (rezultată din suprapunerea textului-sursă și a textului-țintă) și cea diacronică (urmărind intervențiile realizate de același traducător asupra propriului text, la intervale de timp diferite). Vom prezenta, de asemenea, rezultatele cercetării, precum și concluziile rezultate în urma acestui demers, a cărui perspectivă lingvistică ne-a permis să urmărim, într-un mod obiectiv, maniera în care traducătorul (Titu Maiorescu) a rezolvat dificultățile de transpunere în românește ale unui text filosofic german, consemnînd atît reușitele, cît și nereușitele sale. Demersul de analiză lingvistică a traducerii unui text filosofic ni s-a părut util nu doar studiului nostru, ci și viitorilor eventuali traducători ai Aforismelor, a căror intenție ar putea fi aceea de a adapta discursul versiunii românești a lui Titu Maiorescu la limba română contemporană, ținînd seama de evoluția evidentă a acesteia și, mai ales, a componentei sale de limbaj filosofic.
6
Vârlan, Cecilia-Iuliana. "Dificultăți de traducere în limba română a Aforismelor lui Arthur Schopenhauer. O analiză contrastiv-diacronică (I)". Diacronia, nr 3 (12.02.2016). http://dx.doi.org/10.17684/i3a35ro.
Pełny tekst źródłaStreszczenie:
Lucrarea de față se concentrează asupra unei opere de maturitate a filozofului german Arthur Schopenhauer, Aforisme asupra înțelepciunii în viață, și asupra singurei versiuni românești a acesteia, realizate de Titu Maiorescu la sfîrșitul secolului al XIX-lea. Existența a cinci variante ale versiunii românești, publicate de traducătorul însuși de-a lungul a patru decenii, reprezintă o dovadă clară a faptului că transpunerea în românește a acestui text de filozofie practică a incumbat o serie întreagă de dificultăți de traducere. Urmărind modul în care Titu Maiorescu a încercat să rezolve aceste dificultăți, prin adoptarea anumitor soluții traductologice, am realizat o analiză a acestora, din perspectivă lingvistică, cercetarea urmînd concomitent două direcții: contrastivă (rezultată din supra- punerea textului-sursă și a textului-țintă) și diacronică (urmărind intervențiile realizate de același traducător asupra propriului text, la intervale de timp diferite). Demersul de analiză lingvistică a traducerii unui text filozofic ni s-a părut util nu doar studiului nostru, ci și viitorilor eventuali traducători ai Aforismelor, a căror intenție ar putea fi aceea de a adapta discursul versiunii românești a lui Titu Maiorescu la limba română contemporană, ținînd seama de evoluția evidentă a acesteia și, mai ales, a componentei sale de limbaj filozofic.
7
Zup, Iulia Elena. "Traducerile în română ale legislației austriece pentru provincia Bucovina (1775–1918)". Diacronia, nr 9 (7.05.2019). http://dx.doi.org/10.17684/i9a137ro.
Pełny tekst źródłaStreszczenie:
Prezenta lucrare tratează contextul în care a fost tradusă în română legislația Imperiului Habsburgic pentru provincia Bucovina și identifică trei perioade de traducere corespunzătoare transformărilor administrative majore și evoluției stilului juridic românesc. Rolul traducerilor este analizat în cadrul procesului de transfer cultural între centru și periferie, accentul fiind pus pe strategiile lingvistice utilizate de traducători, care au compensat astfel neajunsurile unui limbaj și gîndiri juridice la un stadiu de evoluţie inferior faţă de cel german. Este evaluat impactul traducerilor asupra evoluției culturale și lingvistice a României.
8
Moscal, Dinu. "Despre traducerea propriu-zisă a toponimelor în traduceri românești de la începutul secolului al XIX-lea". Diacronia, nr 8 (7.10.2018). http://dx.doi.org/10.17684/i8a116ro.
Pełny tekst źródłaStreszczenie:
Traducerea unor toponime încă neintrate în limba română la începutul secolului al XIX-lea a constituit o adevărată provocare pentru traducătorii din epocă. Un prim aspect îl constituie statutul special al acestora ca nume proprii și opțiunile de traducere posibile, care nu puteau fi corelate cu o tradiție. Un al doilea aspect este stadiul încă precar al terminologiei geografice, reflectat în variația terminologică pentru același concept și în lipsa de afinitate semantică, fie reală, fie numai în raport cu terminologia actuală. Obiectivul principal în această scurtă analiză îl constituie primul aspect menționat. Pentru a discuta aceste aspecte, a fost necesară o succintă precizare a conceptului de traducere la nivelul numelui propriu și a distincției între nume proprii netraductibile și nume proprii traductibile sau parțial traductibile. În cazul celor din urmă am identificat factorii favorizanți pentru opțiunea de a traduce sau pentru opțiunea de a nu traduce ceea ce este traductibil. Corpusul de referință reflectă un stadiu incipient al traducerii toponimelor traductibile sau parțial traductibile în limba română, stadiu în care traducătorul este liber să interpreteze traductibilitatea. În raport cu variantele care s-au impus în norma actuală, alegerile diferite de la un traducător la altul sau chiar la același traducător, în special opțiunea de a nu traduce toponime care astăzi se traduc în toate limbile de circulație, constituie un argument al lipsei importanței semnificației lingvistice a numelui propriu (propriu-zis, semnificația lexicală a etimonului) în funcționarea sa și, implicit, rolul acestei nonfuncționalități în identificarea statutului lingvistic al numelui propriu. Oscilarea între traducerea și adaptarea formală a unui toponim traductibil în cazul anumitor tipuri de toponime și particularitățile lingvistice proprii respectivei epoci reprezintă o fațetă a istoriei limbii române la nivel onomastic.
9
Ciobâcă, Carmen-Ecaterina. "Lucian Blaga – traductologul". Diacronia, nr 10 (7.11.2019). http://dx.doi.org/10.17684/i10a146ro.
Pełny tekst źródłaStreszczenie:
Cercetarea noastră are drept obiect de studiu metatextele semnate de Lucian Blaga în calitate de traducător, propunîndu-și să demonstreze că, prin preferința sa pentru traducerea etnocentrică și prin concepția sa despre traducerea poetică ca interpretare, Blaga se remarcă drept un ideolog al traducerii. Premisa de la care pornește cercetarea noastră este observația formulată de Sean Cotter, conform căreia la Blaga traducerea devine contestare a politicii lingvistice impuse în România anilor 50 de noul regim. În acest sens, analizăm dihotomia periferie vs centru în traducere și importanța procesului de traducere în România acelor ani. Modelul propus de Lawrence Venuti în traductologia actuală este inversat în cazul traducerii vizate de studiul nostru: nu doar că traducătorul își abandonează haina „invizibilității”, dar traducerea etnocentrică devine, în sine, practică a contestării. Analiza metatextelor semnate de Blaga demonstrează modernitatea concepției sale asupra traducerii și faptul că acesta poate fi considerat un traductolog avant la lettre. O mai atentă analiză a metatextelor ar contribui la o mai mare vizibilitate a tendințelor existente în traductologia românească.
10
Gînsac, Ana-Maria, i Mădălina Ungureanu. "Influența limbilor de cultură asupra adaptării numelor străine în limba română în perioada premodernă". Diacronia, nr 12 (27.12.2020). http://dx.doi.org/10.17684/i12a171ro.
Pełny tekst źródłaStreszczenie:
Pornind de la principiul că traducerea este o negociere între două culturi efectuată de un mediator—traducătorul—și că, în consecință, rezultatul final poartă atît urmele mediatorului, cît și pe ale epocii și mediului în care traducerea a fost efectuată, analizăm în acest articol influența pe care o au limbile de cultură asupra traducerii în limba română a numelor proprii străine, în perioada premodernă (sfîrșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea). Avem în vedere mai multe tipuri de situații. Una ar fi cea în care limba de cultură este și expresia universului de referință al numelor, chiar dacă acestea sînt prezente în texte ale căror originale sînt scrise în altă limbă decît limba de cultură respectivă. În cazul acesta, limba originalului joacă, de fapt, rolul unui intermediar. Alteori, limba de cultură joacă rolul unui model care determină—fără să fie implicat direct în actul de traducere—forma pe care o ia un nume în textul-țintă. Influențați de limbile de cultură ale epocii (greacă, latină), traducătorii români din perioada premodernă optează deseori pentru înlocuirea formelor din textele traduse din diferite limbi vernaculare printr-o variantă receptată prin intermediul limbilor de cultură.
11
Chirilă, Adina. "„Au greșit” în Iv, 4, 11; de ce nu și în Pv, 30, 30? Implicit, despre limite filologice și acceptarea lor". Diacronia, nr 7 (27.04.2018). http://dx.doi.org/10.17684/i7a105ro.
Pełny tekst źródłaStreszczenie:
Existența termenului furnicoleu (gr. μυρμηκολέων) în Iov, 4, 11, în textul biblic de tradiție ortodoxă, pe linia neabătută a LXX, a părut în răstimpuri bizară și a intrigat în suficientă măsură încît să fie abordată ca problemă textologică în cîteva articole și studii, unele dintre ele ample și bine documentate, în ultimul secol. Concluzia acestora este că ne aflăm în fața unei simple greșeli de traducere: traducătorul evreu elenizat al LXX a ratat echivalentul ebr. ַׁל ֭י ִש (layish [lah’-yish]) ‘un leu’ din secvența originară a povestirii ebraice a lui Iov, producînd în schimb un termen singular în textul sacru, obscur. Redeschizînd chestiunea, studiul de față propune, pe baza unor argumente și analogii de natură lingvistică, o altă lecțiune decît cele care au fost presupuse, îndeobște, pentru gr. μυρμηκολέων, care exclude aflarea în eroare a vechiului traducător. Mai mult decît atît însă, prin critica și rezervele pe care le formulează față de soluțiile precedente și față de raționamentele care au dus la ele, studiul reamintește de necesitatea aplicării unor judecăți și cîntăriri lucide ale argumentelor ce par a favoriza o anumită poziție într-un demers de natură filologică.
12
Ungureanu, Cristian. "Conceptul ‘Treime’ din Paradisul lui Dante reflectat în traducerile românești". Diacronia, nr 2 (17.07.2015). http://dx.doi.org/10.17684/i2a19ro.
Pełny tekst źródłaStreszczenie:
Traducătorul Paradisului lui Dante întîmpină o dificultate de dublu nivel. Mai întîi, pe cea rezultată din limitarea inerentă condiției umane în a exprima inefabilul, pe care o resimte autorul; apoi, pe cea rezultată din dificultatea limbajului pe care Dante însuși îl construiește pentru a depăși prima dificultate. Reușita sau eșecul unei traduceri se măsoară în funcție de procentul din mesajul original pe care traducătorul îl face accesibil cititorului de altă limbă, iar acest procent poate fi constatat numai prin analiza comparativă. Lucrarea de față își are ca fundament analiza comparativă dintre textul original al Paradisului și traducerile sale românești, cu referire la contextele în care apare conceptul ‘Treimii’; acest examen arată că în versiunile românești sînt și echivalări reușite, fidele semantic și formal, dar și cazuri de „trădare” a originalului.
13
Chiriac, Alexandra. "[Re]naturalizarea „Istoriei Moldovii” de J.A. Gebhardi în traducerea lui Ion Nemișescu. Practici de traducere la începutul secolului al XIX-lea". Diacronia, nr 15 (26.09.2022). http://dx.doi.org/10.17684/i15a206ro.
Pełny tekst źródłaStreszczenie:
Teoria și practica traducerii în perioada iluminismului românesc (1770–1830) reprezintă un domeniu fertil de analiză a modului în care textele, ideile și terminologia circulă în spațiul european. Folosindu-ne de conceptele lui Lawrence Venuti de ‘naturalizare’ și ‘înstrăinare’ a textelor prin traducere, articolul de față își propune să evidențieze, în baza unui studiu de caz, modul în care traducătorul, ca actor aparent invizibil, aduce în față publicului său țintă un discurs fluent și natural, presărat pe alocuri cu elemente de înstrăinare ce atrag atenția asupra caracterului de traducere al textului țintă. Un text de istorie universală scris de un autor german pentru un public german (Geschichte der Moldau de L.A. Gebhardi în 1788), tradus în limba română de Ion Nemișescu drept un text științific de istorie națională (Istoria Moldovii, 1808) devine un exemplu simptomatic pentru o practică de traducere ancorată în realitatea socio-culturală și lingvistică a culturii țintă. Analiza traductologică în baza celor două texte relevă astfel modul în care traducătorul român face o serie de alegeri de transpunere, conștiente sau nu, care au însă mereu în vedere publicul cititor pentru care realizează un text fluent ce împletește elemente familiare cu o viziune științifică străină și un discurs istoriografic modern.
14
Ungureanu, Cristian. "Note despre numele proprii în traducerile românești din secolul al XVIII-lea ale Vieții lui Petru (de Antonio Catiforo)". Diacronia, nr 5 (13.01.2017). http://dx.doi.org/10.17684/i5a68ro.
Pełny tekst źródłaStreszczenie:
Vita di Pietro este o lucrare alcătuită de grecul Antonio Catiforo în limba italiană, publicată la Veneția, în 1736; o versiune a sa în limba greacă a fost publicată tot la Veneția, un an mai tîrziu, de către Alexandros Kankellarios. Lucrarea conține șase cărți și sintetizează informațiile oferite de surse referitoare la epoca și personalitatea țarului rus. În română, ea a cunoscut mai multe traduceri la jumătatea și în a doua perioadă a secolului al XVIII-lea, în toate cele trei provincii românești. Numărul mare de copii arată interesul de care s-a bucurat această lucrare în epocă. Articolul de față prezintă cîteva particularități ale transferului numelor proprii din limba-sursă în limba-țintă. Am analizat patru tipuri de nume proprii: horonimul Moscovia și etnonimul aferent, horonime occidentale, antroponime rusești, antroponime de alte origini, urmărind felul în care traducătorii se raportează la sursă și diferențele dintre versiuni din acest punct de vedere.
15
Chirilă, Adina. "Note despre redarea unui pasaj evanghelic controversat în limba română (Mt, 19, 24)". Diacronia, nr 1 (13.01.2015). http://dx.doi.org/10.17684/i1a2ro.
Pełny tekst źródłaStreszczenie:
Cercetarea de față urmărește, din perspectivă diacronică, soluțiile pe care traducătorii și diortositorii români le-au aplicat segmentului biblic din Mt, 19, 24, reluat în Mc, 10, 25 și Lc, 18, 25. Considerînd că aceștia au, cel puțin de la un punct, privilegiul de a se manifesta în circumstanțe ce le favorizează o anumită libertate față de textul-sursă, am căutat să înțelegem, punctual, natura factorilor care îi determină să își asume această libertate și care le orientează opțiunea lingvistică. Investigația a avut în vedere în mod special două tipuri de texte: cel biblic integral (Noul Testament ori Biblia) și textul specific serviciului preoțesc, Evanghelia, în versiunile succesive pe care le-au cunoscut, începînd cu secolul al XVI-lea, pînă în epoca modernă; faptele constatate pun în evidență la cărturarul ce se ocupă de text un comportament ce implică încrederea în cunoștințele anterioare despre conținutul și forma textului prelucrat, critica versiunii ce îi servește ca punct de plecare și actualizarea unor soluții lingvistice oferite de surse de altă natură decît a textului pe care îl emendează.
16
Jeanrenaud, Magda. "Traducerea: între ce se poate traduce și ce trebuie tradus". Diacronia, nr 3 (12.02.2016). http://dx.doi.org/10.17684/i3a38ro.
Pełny tekst źródłaStreszczenie:
Pornind de la o tulburătoare interpretare a lui Jacques Derrida, studiul de față își propune să investigheze și încearcă să explice blocajul ce intervine în versiunile englezești, franceze și românești (semnate de Antoine Berman, Alexis Nouss, Steven Rendall, Catrinel Pleșu etc.) ale celebrului text al lui Walter Benjamin, Die Aufgabe des Übersetzers, atunci cînd traducătorii transpun în cele trei limbi țintă cele două citate cuprinse în acesta: un citat din Mallarmé, lăsat netradus de Benjamin însuși, și un altul, din Pannwitz. Într-un fel sau altul, ambele citate au o formă discursivă ce lasă să se întrevadă o sintaxă ce se abate deliberat de la normă, ca și cum ar fi deja niște „traduceri”. Analiza mai pune în evidență și comportamentul (cumva o dominantă a psihologiei traducătorilor?) celor ce au transpus textul benjaminian, comportament marcat de obsesia lizibilității văzută ca o trăsătură congenitală a oricărei traduceri, chiar și atunci cînd textul original nu tinde spre aceasta. De unde și dilema, dureroasă, legată de spinoasa chestiune a intenționalității textului (nu doar de tradus)...
17
Popović, Virginia, Brândușa Juică i Marinel Negru. "Receptarea lui Mihai Eminescu în Serbia: traduceri, manuale, studii". Studia Romanica et Anglica Zagrabiensia, 2023, 43–54. http://dx.doi.org/10.17234/sraz.67.4.
Pełny tekst źródłaStreszczenie:
Interesul pentru traducerea poeziilor lui Mihai Eminescu în limba sârbă nu a fost foarte mare, mai ales din cauza dificultății lexicului sau a intraductibilității expresiilor eminesciene în limba sârbă. Totuși, cu toate că limba sârbă aparține altei familii lingvistice, cele mai cunoscute poezii ale lui Eminescu au putut fi traduse foarte bine datorită vorbitorilor bilingvi, care au putut înțelege mesajul eminescian și care au cunoscut foarte bine limba sârbă ca să poată găsi termenul potrivit. Traducătorii poeziei lui Eminescu s-au străduit să păstreze în limba sârbă nealterate forma, ritmul și mesajul liric. Receptarea critică a lui Eminescu în spațiul lingvistic sârbesc nu prea este bogată. În lucrarea de față vom încerca să realizăm o retrospectivă a receptării lui Eminescu în Serbia. Vom pune accentul pe trei aspecte: pe traducerea poeziilor, pe critica asupra operei lui Eminescu în Serbia și pe prezența liricii eminesciene în manualele și lectura școlară din Banatul sârbesc. Scopul acestei cercetări e să descoperim în ce măsură elevii români din Serbia/ cititorii sârbi cunosc opera celui mai mare poet român, Mihai Eminescu.
18
Chirilă, Adina. "Filipeni, 3, 8 în limba română: un caz de primat al normei". Diacronia, nr 11 (10.06.2020). http://dx.doi.org/10.17684/i11a159ro.
Pełny tekst źródłaStreszczenie:
În lucrarea de față, studiul variantelor pe care traducătorii textului biblic în limba română le-au dat în epoca veche și contemporană fragmentului de sub Filipeni, 3, 8, ce conține, în versiunea grecească, un cuvînt rar în Biblie (σκῠ́βᾰλον), pune în evidență faptul că actul traducerii așază textul pe făgașul unei limbi, supunîndu-l stării limbii de la un moment dat și evoluției acesteia. În orice moment, se manifestă o ajustare formală, ce urmează la ceea ce se consideră a fi corect ori cel puțin posibil din punct de vedere lingvistic: mai întîi, este cea a textului străin la limba nouă, româna; apoi, este cea a textului românesc la înnoirile limbii române—ajustare care poate să ignore, de la un moment dat în istoria producerii și receptării textului respectiv în limba și cultura română, solicitările originare; astfel, corectitudinea textului e controlată de norma limbii și de aparența de acuratețe semantică a lui. În ultima secvență din Fil, 3, 8, istoria redării elementului comparației în limba română constituie un caz foarte bun de primat al normei limbii asupra conținutului originar (în raport cu textul-sursă direct)—recuperabil, dar exclusiv pe cale metalingvistică.
19
Gînsac, Ana-Maria. "Despre adaptarea grafică a numelor proprii din prima traducere a Septuagintei în limba română (Ms. 45)". Diacronia, nr 3 (12.02.2016). http://dx.doi.org/10.17684/i3a40ro.
Pełny tekst źródłaStreszczenie:
Printre dificultățile cu care s-au confruntat întotdeauna traducătorii Bibliei se numără adaptarea numelor proprii din acest text în fiecare idiom. Unele nume proprii biblice au fost adaptate în limba română odată cu primele traduceri ale unor fragmente din Vechiul și din Noul Testament. Cele mai multe nume proprii biblice au fost însă adaptate pentru prima dată în limba română odată cu prima traducere românească a Septuagintei, efectuată de Nicolae Spătarul (Milescu) în a doua jumătate a secolului al XVII-lea și păstrată într-o copie manuscrisă revizuită (Ms. rom. 45) datînd din același secol. Sursa principală a acestei traduceri a fost o ediție a Septuagintei apărută la Frankfurt, în 1597. În spiritul literalismului care caracteriza traducerile Bibliei în epocă, tendința dominantă a traducătorului și a revizorilor a fost să conserve pe cît posibil forma numelor proprii din textul sursă, încercînd totodată să le integreze în grafia și în flexiunea limbii române. Pornind de la particularitățile formale ale numelor din textul-sursă, ne propunem să descriem unele aspecte și probleme legate de principiile grafice care au stat la baza transpunerii numelor proprii din sursa grecească în Ms. 45.
20
Moscal, Dinu, i Ana-Maria Gînsac. "Traducerea și adaptarea definițiilor lexicografice în Lexiconul slavo-român din ms. rom. 3473". Diacronia, nr 15 (26.09.2022). http://dx.doi.org/10.17684/i15a208ro.
Pełny tekst źródłaStreszczenie:
Lexiconul slavo-român păstrat în ms. 3473 (Biblioteca Academiei Române), din a doua parte a secolului al XVII-lea, face parte din grupul de șase lexicoane slavo-române prelucrate după Lexiconul slavo-rutean al lui Pamvo Berînda (Kiev, 1627). Descinzînd probabil dintr-o traducere comună, pierdută, aceste lexicoane au fost studiate mai ales din perspectiva relațiilor dintre ele. Studiul de față vizează particularități ale abordării lexicografice în lexiconul amintit: soluții adoptate de traducătorul român în raport cu sursa și determinantele lor culturale, criterii aplicate în stabilirea definițiilor în limba română, evoluția semantică a unor termeni în limba română. Exemplele discutate arată faptul că definițiile sînt cel mai adesea fie simplificate, fie, mai rar, amplificate. Deși explicațiile suplimentare vizează mai ales termeni culturali și neologici care presupun dificultăți de definire, tehnica definirii variază. Definițiile specifice unui lexicon bilingv alternează cu cele tipice dicționarelor monolingve, ceea ce poate fi explicat atît prin modelul urmat, cît și prin intervenția traducătorului sau/ și a copistului.
21
Gînsac, Ana-Maria, i Mădălina Ungureanu. "Numele proprii în notele marginale dintr-o traducere românească a Vechiului Testament din secolul al XVII-lea (ms. 4389 B.A.R.)". Diacronia, nr 10 (7.11.2019). http://dx.doi.org/10.17684/i10a145ro.
Pełny tekst źródłaStreszczenie:
Primele traduceri ale Bibliei în limba română prezintă numeroase probleme în privința traducerii numelor proprii din textele sursă. Unele dintre acestea sînt rezolvate în text, altele pe marginea lui. În privința acestei clase nominale, glosele sau notele marginale dintr-un text manuscris din secolul al XVII-lea care conține a doua traducere integrală a Vechiului Testament în limba română (manuscrisul românesc nr. 4389 de la Biblioteca Academiei Române) privesc raportul textului tradus cu sursa principală (corectarea unor erori de traducere), cu sursele secundare (semnalarea unor realități denominative diferite de sursa principală) și cu norma lingvistică a textului tradus (adaptări morfologice sau lexicale, actualizări potrivit sistemului denominativ al limbii țintă). Ne propunem să urmărim specificul problemelor legate de transpunerea în limba română a onomasticii biblice pe baza tratamentului acesteia în notele marginale din textul amintit și să clarificăm, în măsura posibilului, pe baza informațiilor obținute, unele aspecte legate de sursele utilizate și de modul în care traducătorul se raportează la acestea.
22
Jeanrenaud, Magda. "Cum se traduce ‘rușinea’. Abordare traductologică (I)". Diacronia, nr 5 (23.03.2017). http://dx.doi.org/10.17684/i5a69ro.
Pełny tekst źródłaStreszczenie:
Pornind de la sfera semantică și lexicală a conceptelor honte (limba franceză) și, respectiv, rușine (limba română), îmi propun să examinez modul cum se traduce acesta în limba română pornind de la un studiu de caz. În acest scop, voi încerca să elaborez un studiu traductologic comparativ al lucrării lui Boris Cyrulnik, intitulată Mourir de dire. La honte (Éditions Odile Jacob, Paris, 2010) și a traducerii sale în limba română, intitulată Mai bine mor decît să spun. Rușinea (traducere din limba franceză de Valentin Protopopescu, Editura Trei, col. „Psihologia pentru toți”, București, 2012). Textul lui Cyrulnik are o particularitate: oscilează între factura literară și cea a unui text specializat. Din acest punct de vedere, transpunerea lui pune la încercare teoriile funcționaliste ale traducerii și, mai ales, teoria skopos-ului elaborată de Katharina Reiss și Hans Vermeer: este interesant de analizat cum „decodează” traducătorul „intenționalitatea” acestui tip de text, totuși specializat, cum decide el să transpună sfera sa semantică și lexicală în limba română.
23
Jeanrenaud, Magda. "Cum se traduce ‘rușinea’. Abordare traductologică (II)". Diacronia, nr 7 (30.11.2017). http://dx.doi.org/10.17684/i7a100ro.
Pełny tekst źródłaStreszczenie:
Pornind de la sfera semantică și lexicală a conceptelor honte (limba franceză) și, respectiv, rușine (limba română), îmi propun să examinez modul cum se traduce acesta în limba română pornind de la un studiu de caz. În acest scop, voi încerca să elaborez un studiu traductologic comparativ al lucrării lui Boris Cyrulnik, intitulată Mourir de dire. La honte (Éditions Odile Jacob, Paris, 2010) și a traducerii sale în limba română, intitulată Mai bine mor decît să spun. Rușinea (traducere din limba franceză de Valentin Protopopescu, Editura Trei, col. „Psihologia pentru toți”, București, 2012). Textul lui Cyrulnik are o particularitate: oscilează între factura literară și cea a unui text specializat. Din acest punct de vedere, transpunerea lui pune la încercare teoriile funcționaliste ale traducerii și, mai ales, teoria skopos-ului elaborată de Katharina Reiss și Hans Vermeer: este interesant de analizat cum „decodează” traducătorul „intenționalitatea” acestui tip de text, totuși specializat, cum decide el să transpună sfera sa semantică și lexicală în limba română.
24
Bârlea, Petre Gheorghe. "Poemele homerice în veșminte românești. O analiză diacronică (I)". Diacronia, nr 2 (17.07.2015). http://dx.doi.org/10.17684/i2a18ro.
Pełny tekst źródłaStreszczenie:
Lucrarea pe care o propunem vizează istoria traducerilor românești ale poemelor homerice, din perspectiva evoluției limbii române literare. Pornim de la premisa că orice asemenea traducere reprezintă o probă de virtuozitate nu numai pentru traducătorul în cauză, ci și pentru limba și cultura modernă respectivă, așa încît este interesant de studiat modul în care dezvoltarea exegezei homerice și a teoriilor traductologice se manifestă în paralel cu etapele evoluției limbilor moderne. Grila de analiză va include, așadar, principii, metode și instrumente de lucru ale domeniilor amintite aici (istoria limbii, traductologie), dar și elemente împrumutate din gramatica constrastiv-tipologică, din filologie, în sensul restrîns al conceptului, din teoria mentalităților, istoria culturală ș.a. Demersul nostru evidențiază faptul că evoluția istorică a actului traducerii este marcată, în mod firesc, de personalitatea traducătorului (opțiuni teoretice, ideologice, pe lîngă competențe lingvistice, har poetic etc.), dar și de contextul cultural al epocii și al spațiului respectiv. Pentru cultura română, cel puțin, putem constata că, în ansamblu, versiunea cea mai recentă este și cea mai reușită.