Książki na temat „La Varis Limited”

Forgoing life sustaining medical treatment takes on additional complexities depending on the mode of therapy forgone, which often varies in clinical practice. Compassionate extubation of the paralyzed or alert patient requires more in-depth ethical analysis. Some cardiologists are reluctant to deactivate pacemakers, requiring thoughtful comparison of these devices with implantable defibrillators, which do not prompt such debate. Dialysis is a burdensome intervention that may not prolong life and when instituted should be considered a time-limited trial. Enteral and parenteral nutrition create distinct issues in terms of emotional connotation, burden, and benefit.

Education in east Asia varies widely, due to the cultural and political histories of each country. The communist governments of China, North Korea, and Vietnam mandate schooling differently from the limited democracy of Hong Kong and the parliamentary government of Japan. The history of the educational philosophies, systems, and curricula of seventeen East Asian countries are described here, with a timeline highlighting educational developments, and a special day in the life feature, a personal account of what it is like for a student to attend school in that country.

This chapter examines whether the ECOWAS Community Court of Justice (ECCJ or Court), as an international court operating in the West African region with its peculiar sociopolitical and economic context, enjoys any form or degree of actual authority in any of its main functions. The ECCJ’s two contrasting epochs represent a variation in the authority of the Court. Whereas under its 1991 Protocol, the Court enjoyed limited de jure authority with little potential for growing its de facto authority, the 2005 Supplementary Protocol introduced expansions that increased the potential for enhanced de facto authority. Ultimately, the Court’s authority varies significantly both in terms of areas of competence, as among different court-users and in relation to wider communities in its State Parties. Arguably, these variations indicate that different factors influence the responses that the Court attracts from different user-groups.

This chapter examines the impact of crime and accessibility on housing prices. In particular, it assesses the effect of residential burglary on apartment prices in Stockholm, building on previous research that indicated residential burglary—not violence or vandalism—had the greatest effect on apartment prices in the Swedish capital. A review of the literature on hedonic modeling covering more than three decades shows that, despite different modeling strategies, these studies consistently find evidence that crime affects housing prices. Two measures of accessibility are used: a “global” distance decay from Stockholm city center and a “local” measure of accessibility to work expressed as travel costs. Results for all of Stockholm County confirm previous findings once limited to Stockholm municipality only, that residential burglary reduces apartment prices. However, such an effect varies across space and levels of accessibility.

Disorders that primarily impair neuromuscular transmission (NMT) produce weakness that characteristically affects certain muscle groups and varies with activity. Acquired, autoimmune myasthenia gravis (MG) is the most common of these disorders. Much less common are genetic abnormalities of the neuromuscular junction (NMJ), the Lambert–Eaton myasthenic syndrome (LEMS), and toxic effects of various biological and chemical agents. The diagnosis of MG or LEMS is suspected from the history and clinical findings, and is confirmed in most patients by the presence of specific auto-antibodies. The precise diagnosis of most genetic myasthenic syndromes may require sophisticated DNA analysis. Impaired NMT can be confirmed in all of these conditions by repetitive nerve stimulation (RNS) testing and measuring the neuromuscular jitter. Treatment of MG requires selecting among several therapeutic options, taking into consideration the clinical characteristics of the individual patient. Treatment of LEMS and genetic myasthenic syndromes is more limited.

El seguimiento adecuado del embarazo limita la aparición de estas enfermedades en la expresión del genotipo y fenotipo por tanto darle varias vistas como cultura general a este ejemplar desempolva conocimientos adquiridos a lo largo de la carrera medica La afectación del sistema urinario, osteomuscular, cardiaco, sistema nervioso y otras estructuras hace que su estudio sea minucioso para la detección temprana y tomar decisiones prudentes dentro de la gestación El estudio de estas presentaciones anómalas en el producto merecenun estudio tanto del paciente como de la madre para determinar las variables y sus resutados con la toma de decisiones.

So far, I have stressed the neural basis of the interactive view. In this chapter I discuss issues raised by Adrian. To what extent can we read the neural facts in terms of their implications for our conscious experiences? Neural events in the cerebral cortex lead to conscious events, including (but not limited to) perceptions of sensory events as well as perceptions of our own upcoming actions. The neural strength of a conscious event varies, increasing up the cortical hierarchy. Whereas the standard view may seem natural in terms of our own cognitive and behavioural experiences, and there are classical pathways to support the standard view, there are, in addition to the neural reasons considered in previous chapters, many non-neural reasons for questioning this view and taking an interactive view. I summarize these reasons briefly and then look at some of the many novel questions that are raised about the nervous system by the interactive view.

Dogmatic or closed-minded cognition is directionally biased; a tendency to select, interpret, and elaborate upon information in a manner that reinforces the individual’s prior opinion or expectation. Open-minded cognition is directionally unbiased; a tendency to process information in a manner that is not biased in the direction of the individual’s prior opinion or expectation. It is marked by a tendency to consider a variety of intellectual perspectives, values, attitudes, opinions, or beliefs—even those that contradict the individual’s prior opinion. Open-Minded Cognition is assessed using measures that specifically focus on the degree to which individuals process information in a directionally biased manner. Open-Minded Cognition can function as an individual difference characteristic that predicts a variety of social attitudes and political opinions. These include attitudes toward marginalized social groups (e.g., racial and ethnic minorities), support for democratic values, political ideology, and partisan identification. Open-Minded Cognition also possesses a malleable component that varies across domains and specific situations. For example, Open-Minded Cognition is higher in the political domain than religious domain. In addition, Open-Minded Cognition is prevalent in situations where individuals encounter plausible arguments that are compatible with conventional values, but is less evident when individuals encounter arguments that are extremely implausible or that contradict conventional values. Within a situation, Open-Minded Cognition also varies across social roles involving expertise. Because political novices possess limited political knowledge, social norms dictate that they should listen and learn in an open-minded fashion. In contrast, because political experts possess extensive knowledge, social norms dictate that they are entitled to adopt a more dogmatic cognitive orientation when listening to a political communication.

This book examines the rapid expansion of urban areas worldwide, especially within the previous 50 years, identifying the factors that have contributed to this phenomenon and exploring its many consequences. Global Urban Growth: A Reference Handbook examines urbanization and the challenges associated with rapid urban growth and urban sprawl from a truly global perspective, rather than presenting only a limited exploration of the subject by addressing a single city, country, or region. Investigating urbanization and related policy challenges as both a general phenomenon of all modern societies and one that varies greatly in different regions of the world, the book charts different growth trajectories in these societies and varying policy responses. Significant variations in culture, historical background, economic factors, and political and social development are considered. A chapter on the United States and Canada documents how urbanization trends have occurred in North America and presents our policy approaches in comparison and contrast with the rest of the world. The author offers a balanced overview by marshaling the facts and clearly presenting both the benefits and the drawbacks for readers.

The image on the retina is always blurred because of optical aberrations of the eye. Yet typically the world does not “look” blurred, and although the acuity of the eye varies dramatically from the center of gaze to the periphery, the outside world generally “feels” focused throughout the visual field. This perception of focus is one of many illusions where the brain appears unaware of its own imperfections. The perceived focus of an image can be strongly biased by prior adaptation to a blurred or sharpened image or by simultaneous contrast from a blurred or sharpened surround. Adaptation to blur can selectively adjust to the patterns of blur introduced by different optical aberrations and may reflect adjustments that help compensate spatial perception for the optical and neural sensitivity limits of the visual system.

Arrhythmogenic right ventricular cardiomyopathy (ARVC) is a disorder of the heart muscle which is typically inherited in an autosomal dominant manner. It is believed to be familial in over 50% of cases. A recessive mode of inheritance has also been reported in syndromic cases with cardiocutaneous features. The classic form of the disorder is considered to be ‘a disease of the desmosome’ as pathogenic variants have been identified in five genes encoding key desmosomal proteins: plakoglobin, desmoplakin, plakophilin-2, desmoglein-2, and desmocollin-2. Mutations in these genes account for 30–50% of ARVC cases. A further eight non-desmosomal genes have also been implicated in the pathogenesis of the disorder but only account for rare cases. Studies of patients with ARVC-associated gene mutations have revealed marked genetic heterogeneity and very limited genotype–phenotype correlation. Disease expression often varies significantly amongst individuals carrying the same mutation. It has been proposed that the presence of more than one sequence variant is required to determine overt clinical disease and patients with multiple variants have a more severe phenotype compared to single variant carriers. Identification of a potentially pathogenic variant comprises a major criterion in the diagnosis of ARVC but informative integration of genetic testing into clinical practice remains challenging. Gene testing should be used to identify asymptomatic family members at risk and only aids diagnosis in cases of high suspicion for ARVC, along with other evident features of the disease already present. However, genetic findings should be used with caution in clinical practice and their interpretation must be performed in expert centres.

El interés por iniciar un proceso editorial soportado en un proyecto de investigación a propósito de la arquitectura y ciudad contemporánea en Colombia responde a una constatación académica compartida por varios investigadores y docentes de arquitectura: el número limitado de publicaciones producto de investigación sobre producciones recientes de arquitectura y ciudad en el país. El pensamiento teórico de la arquitectura y ciudad contemporánea en Colombia está por construir. Sin embargo, esta consecuencia no es de naturaleza negativa ya que el suelo para iniciar la construcción es fértil. Las fuentes para reflexionar sobre este tema son múltiples y potentes, razón que también ha impulsado el presente libro. Entre las fuentes resaltan las que han posibilitado cada uno de los capítulos que conforman este texto, las cuales van desde el pensamiento contemporáneo hasta las reflexiones de los arquitectos que configuran el presente construido y habitado en el mundo, así como el inmenso legado de la reflexión historiográfica sobre arquitectura y ciudad producido en los últimos 50 años en Colombia por parte de autores como Silvia Arango y Alberto Saldarriaga, entre otros. La aproximación epistemológica y proyectual desarrollada en los capítulos marca una diferencia con el modo historiográfico con el que generalmente se producen reflexiones con respecto a la arquitectura en Colombia, diferencia sobre la cual se sostienen los aportes principales de esta producción.

In this ground-breaking two-volume set, world-leading experts produce a rich, authoritative depiction of the world’s press, its freedom and its limits. We want press freedom but we also want freedom from the press. A powerful press may expose a corrupt government or aid it. It may champion citizens or unfairly attack them. A vulnerable press may lack supporters and succumb to conformity. It may resist and overcome tyranny. According to common belief, press freedom involves social responsibilities to equip public debate and render government transparent. Is this attitude valid given that the press is usually a private, commercial actor? Globally, the health, authority and viability of the press varies dramatically. These patterns do not conform to traditional divisions between North and South, East and West. Instead, they are much more complex. How do we measure successful press regulation? What concessions can the state and/or society demand from the press? What constitutes the irreducible core of press freedom? The contributions in Volume 1 look at key jurisdictions in Europe, whereas Volume 2 goes beyond Europe to analyse the situation in key jurisdictions in Asia, Africa, the Americas and Oceania. Each volume can be used independently or as part of the complete set. This work will be incredibly valuable to policymakers and academics who seek to capture the global picture for the purposes of effecting change.

In this ground-breaking two-volume set, world-leading experts produce a rich, authoritative depiction of the world’s press, its freedom, and its limits. We want press freedom but we also want freedom from the press. A powerful press may expose corrupt government or aid it. It may champion citizens or unfairly attack them. A vulnerable press may lack supporters and succumb to conformity. It may resist, and overcome tyranny. According to common belief, press freedom involves social responsibilities to equip public debate and render government transparent. Is this attitude valid given that the press is usually a private, commercial actor? Globally, the health, authority, and viability of the press varies dramatically. These patterns do not conform to traditional divisions between North and South, East and West. Instead, they are much more complex. How do we measure successful press regulation? What concessions can the state and/or society demand of the press? What constitutes the irreducible core of press freedom? The contributions in Volume 1 look at key jurisdictions in Europe; whereas Volume 2 goes beyond Europe to analyse the situation in key jurisdictions in Asia, Africa, the Americas and Oceania. Each volume can be used independently or as part of the complete set. This work will be incredibly valuable to policy makers and academics who seek to capture the global picture for the purposes of effecting change. Volume 2: Asia, Africa, the Americas and Oceania

While religious conflict receives plenty of attention, the everyday negotiation of religious diversity does not. Questions of how to accommodate religious minorities and of the limits of tolerance resonate in a variety of contexts and have become central preoccupations for many Western democracies. What might we see if we turned our attention to the positive narratives and success stories of the everyday working out of religious difference? Rather than ‘tolerance’ and ‘accommodation’, and through the stories of ordinary people, this book traces deep equality, which is found in the respect, humour, neighbourliness, and friendship of seemingly mundane interactions. Deep Equality in an Era of Religious Diversity posits that the telling of such stories can create an alternative narrative to that of diversity as a problem to be solved. It does so by exploring the non-event, or micro-processes of interaction that constitute the foundation for deep equality and the conditions under which deep equality emerges, exists, and sometimes flourishes. Although the focus of this book is deep equality and its existence and persistence in relation to religious difference, deep equality is located beyond the realm of religion. This book draws from the work of those whose primary focus is not in fact religion, and who are doing their own ‘deep equality’ work in other domains, illustrating especially why equality matters. By retelling and exploring stories of negotiation it is possible to reshape our social imaginary to better facilitate what works, which varies from place to place and time to time.

Community structure refers to the taxonomic types of microbes and their relative abundance in an environment. This chapter focuses on bacteria with a few words about fungi; protists and viruses are discussed in Chapters 9 and 10. Traditional methods for identifying microbes rely on biochemical testing of phenotype observable in the laboratory. Even for cultivated microbes and larger organisms, the traditional, phenotype approach has been replaced by comparing sequences of specific genes, those for 16S rRNA (archaea and bacteria) or 18S rRNA (microbial eukaryotes). Cultivation-independent approaches based on 16S rRNA gene sequencing have revealed that natural microbial communities have a few abundant types and many rare ones. These organisms differ substantially from those that can be grown in the laboratory using cultivation-dependent approaches. The abundant types of microbes found in soils, freshwater lakes, and oceans all differ. Once thought to be confined to extreme habitats, Archaea are now known to occur everywhere, but are particularly abundant in the deep ocean, where they make up as much as 50% of the total microbial abundance. Dispersal of bacteria and other small microbes is thought to be easy, leading to the Bass Becking hypothesis that “everything is everywhere, but the environment selects.” Among several factors known to affect community structure, salinity and temperature are very important, as is pH especially in soils. In addition to bottom-up factors, both top-down factors, grazing and viral lysis, also shape community structure. According to the Kill the Winner hypothesis, viruses select for fast-growing types, allowing slower growing defensive specialists to survive. Cultivation-independent approaches indicate that fungi are more diverse than previously appreciated, but they are less diverse than bacteria, especially in aquatic habitats. The community structure of fungi is affected by many of the same factors shaping bacterial community structure, but the dispersal of fungi is more limited than that of bacteria. The chapter ends with a discussion about the relationship between community structure and biogeochemical processes. The value of community structure information varies with the process and the degree of metabolic redundancy among the community members for the process.

Lo que caracteriza el presente texto es la actualidad de los temas que constituyen los ejes de su contenido contemplados en su título. Asuntos tales como la situación de la libertad de expresión y el derecho de la información, consagrados, el primero, en todas las constituciones de las naciones democráticas de todo el mundo, el segundo, presente en documentos de organismos internacionales como exigencia a los Estados y derecho para los pueblos, son derechos consagrados, no solo por las naciones, sino por todas esas instancias de relación entre ellas, jurídicas y políticas. Por otra parte, con la pandemia de la COVID-19 y la extrema necesidad de desarrollar eficaces estrategias de contención contra la infección en la población mundial, se ha recurrido, en casi todas las naciones, al estado de excepción como recurso jurídico-político del Estado para poder tomar medidas extraordinarias que suspendan, de alguna manera, los derechos de los ciudadanos en un contexto de normalidad. Por supuesto, la presente obra, no se limita a los varios decretos de estado de excepción a raíz de la pandemia de la COVID-19, sino que hace algunas referencias, en general, al estado de excepción en situaciones de gravedad, de catástrofes naturales como el terremoto del 16, y conflictos internos como el levantamiento del 2019 y otros anteriores. En cada Estado existen disposiciones constitucionales y legales para la aplicación de esos estados de excepción o de conmoción nacional, como también se lo conceptúa. En este caso, el presente texto se concentrará en Ecuador y su contexto inmediato, América Latina, región que comparte algunos rasgos comunes, a la vez que contiene las diferencias naturales, propias de las naciones independientes.

Esta edición de In Focus sobre El estado de la democracia en el mundo es una reflexión preliminar que el IDEA Internacional ofrece como insumo para la reflexión respecto al impacto de la pandemia de la COVID-19, a 10 meses de su aparición, sobre la democracia en América Latina y el Caribe. Principales hechos y hallazgos • En materia democrática, la región también padecía, ya antes de la pandemia, de serias debilidades. Algunos países sufrían procesos de erosión y retroceso democrático, y otros de fragilidad y debilidad democrática. En general, la confianza en la democracia había venido disminuyendo de manera constante durante la década anterior al inicio de la pandemia. El descontento ciudadano con la democracia culminó con una ola de protestas en varios países de la región a finales de 2019. • La pandemia de la COVID-19 ha golpeado severamente a América Latina y el Caribe (ALC), una región asediada por problemas estructurales no resueltos, tales como una alta tasa de delincuencia y violencia, fragmentación y polarización política, pobreza y desigualdad, corrupción y debilidad de los Estados. • Reformas políticas y socioeconómicas, largamente pospuestas en la región, han agravado las crisis económicas y de salud pública provocadas por la pandemia. Esta situación, junto con la implementación de medidas restrictivas a los derechos fundamentales para contener la propagación del coronavirus, han incrementado el riesgo de afianzar o exacerbar aún más las preocupantes tendencias que presentaba la democracia en la región antes de la pandemia de la COVID-19. • Los desafíos para la democracia en la región durante la pandemia incluyen: el aplazamiento de procesos electorales; uso excesivo de la fuerza policial para hacer cumplir medidas de restricción con el fin de contener la pandemia; uso de las fuerzas armadas para llevar a cabo tareas civiles; delincuencia y violencia persistentes; nuevos peligros para el derecho a la privacidad; aumentos en la desigualdad de género y la violencia doméstica; nuevos riesgos para los grupos vulnerables; acceso limitado a la justicia; restricciones a la libertad de expresión; abuso de los poderes ejecutivos; supervisión parlamentaria reducida; polarización política y enfrentamientos entre instituciones democráticas; nuevas oportunidades para la corrupción; y una ciudadanía descontenta y socialmente movilizada que rechaza las formas tradicionales de representación política. • A pesar de los desafíos, la crisis actual ofrece una oportunidad histórica para redefinir los términos de los contratos sociales en la región y para que los gobiernos piensen de manera innovadora sobre cómo abrir espacios de diálogo y participación ciudadana para construir sociedades más inclusivas, sostenibles e interconectadas, así como sistemas democráticos de gobierno más responsables, transparentes y eficientes. Por su parte, la revisión del estado de la democracia durante la pandemia de la COVID-19 en el 2020 se organiza a lo largo de los cinco atributos de democracia antes mencionados y utiliza un análisis cualitativo y datos sobre eventos y tendencias recopilados en la región a través del Monitor global del impacto de la COVID-19 sobre la democracia y los derechos humanos de IDEA Internacional, una iniciativa cofinanciada por la Unión Europea.

La H. Consiliatura de la Universidad, por unánime decisión que por demás me honra y me enaltece, dispuso que elaborara una nueva edición del Libro de Oro de la Universidad Libre. La Primera edición apareció hace una década (1994) y la hicimos con el Dr. Mario Baena Upegui, inolvidable compañero de brillante inteligencia, fervoroso entusiasmo y grandes atributos espitiruales, quien lamentablemente se fue para siempre hace dos años, dejando en la institución y en nuestro sentimiento inmenso vacío imposible de reemplazar. En esta segunda edición (2004) se agregan varios documentos escudriñados del pasado, nuevos escritos de importantes historiadores y personajes nacionales y algunos temas de nuestros actuales directivos, profesores y alumnos que tratan de nuestro acontecer para que este libro, en lo posible, sea fiel reflejo, espejo auténtico del alma mater. En la primera edición figuran todos los alumnos egresados graduados desde la fundación de la Universidad en 1923 hasta 1944; en ésta, los graduados desde 1995 hasta 2004. Como no tengo nada más que agregar o cambiar a la presentación del Libro de Oro en su primera edición, me permito transcribir su texto: Libro de Oro - Compendio “Sabemos de la inmensa responsabilidad que este trabajo significa, porque el culto a los libros es el mejor prefacio para el conocimiento de las personas y sus instituciones. Cuidadosamente hemos investigado documentos, testimonios, fotografías, gráficas, etc. Esta obra UNIVERSIDAD LIBRE, la hemos denominado también LIBRO DE ORO, porque recoge parte cimera de nuestra historia y del espíritu y acción de sus fundadores y continuadores, es decir, lo más valioso de nuestro patrimonio. A lo largo de sus páginas el lector podrá ver desfilar una serie diversa de temas. Inicialmente rastrearemos su historia en sus más remotos orígenes, por allá en las neblinas a comienzos de este siglo cuando se inició como una perqueña luz de libertad y esperanza; más tarde se hizo realidad por la vinculación indisoluble de las filosofías del Partido Liberal, la Masonería y distinguidas personalidades pertenecientes a ella; entonces comenzó a prender la llama de la Universidad que con el andar de los tiempos ya nadie podrá apagar, porque se sembraron ideas que aún perduran frescas en las nuevas generaciones y porque hacen parte de la cultura y la transformación del país. Así pues, como obra histórica no nos hemos limitado a presentar los hechos como una simple retrospectiva para acercarnos al pasado, sino además de constatar que Universidad Libre 19 fueron verídicos en el ayer, hoy se mantienen vivos y vibrantes. Figura después la presentación de personas ilustres ya fallecidas, quienes con su vocación de servicio a la cultura, inteligencia y preparación, enseñaron a nuestros claustros la ciencia, la verdad, fortaleza de carácter, y buscaron siempre los mejores fines con los mejores medios. Aparece luego un segmento especial de agradecimiento para las entidades y personas que con generosidad y altruismo colaboraron económicamente con la Universidad para que pudiera funcionar y cumplir su objetivo de educación a las clases populares. Ahora (2018), para facilitar su lectura y compresión, presentamos un compendio del Libro de Oro pensando en las nuevas generaciones estudiosas, amantes de la historia y como una exaltación a los generosos servicios que permanentemente prestan desde 1994 los actuales mienbros de la Sala General.

"PREFAȚĂ INCITANT ȘI INFORMATIV TOTODATĂ, titlul volumului Copilărie, consiliere și parentalitate cu impact pune „în joc” trei cuvinte-cheie pentru problematica circumscrisă, gata să stimuleze curiozitatea, indiferent de vârsta, ocupația, statutul cititorului. „Paradisul pierdut al părinților” (copilăria), „misiunea” parentală – onorată sau nu, conștientizată ori ba – și, în fine, consecințele oricăruia dintre stiluri (exigent, autoritar, permisiv, neimplicat), urmări pe care le-am putea „boteza” drept amprentă fastă, „stâlp” al succesului personal și social, „marcă” a nereușitei, „dâră” adâncă în psihicul suferind al copilului, până departe, în viața de adult…, toate acestea „conviețuiesc” într-o „formulă” persuasivă care trimite la necesitatea abordării unei astfel de teme, la urgența dezbaterii ei (și sub formă editorială), la efectele (rezultatele) neapărat trăite de copil, sigur constatate de el însuși, de psiholog, învățător, medic etc., la o constantă preocupare de ordin științific, de ce nu, la un semnal de alarmă vizând decidenți de toate rangurile și responsabilitățile. „Pariul” asumat de coordonator (conf. univ. dr. Patricia Runcan) este autenticitatea, concept cu deschideri hermeneutice (din perspectivă teoretică) și provocări-capcane în privința trăirilor – mărturisirilor fiecărui subiect – actor al scrierii de față. Structurată pe trei secțiuni (părți), cartea debutează consistent prin 8 Interviuri cu profesioniști și oameni autentici, continuă cu 7 Eseuri descriptive aparținând unor masteranzi netemători de vulnerabilitatea asociată autodezvăluirii și se încheie cu Abordări teoretice și practice. Cercetări academice aplicate (rod al colaborării dintre un profesor și două absolvente cu disertații masterale pe tema tratată în Copilărie, consiliere și parentalitate cu impact). „Misterul” aparent al preferinței „omului cu microfon” pentru anumiți interlocutori autentici – în pofida multor altora este măcar parțial „descâlcit” de atribute precum: deschiderea la conversații pe teme provocatoare, delicate, „spinoase”; experiența profesională de învățători, directori de școli, medici neurologi, psihoterapeuți, oameni ai bisericii, universitari; notorietatea și reputația în spațiul public; regăsirea unor valori comune (sau asemănătoare) în copilăria fiecăruia, dar și aplicate, mai apoi, în viața de părinte, profesor, terapeut, formator de opinii etc. Întrebările prestabilite (dar formulate nuanțat, pliindu-se pe structura de personalitate a „adversarului”), răspunsurile (mai concise sau mai ample), „trădând” copilării „zugrăvite” în multe culori, formulări confesive, dar și cu rol de exemplu, îndemn, dovadă, ilustrare, oglindire, lecție de viață, poveste cu tâlc, motto-ul – unul mai bine căutat decât altul – și, deloc de ignorat, ecoul fiecărei „întâlniri admirabile” în ființa „cetitorului”, laolaltă creează un „spectacol” aparte, demn de analiză. Ce este autenticitatea? (Cum să fii autentic ?) adună, din „zona” profesioniștilor, „definiții” într-un veritabil mozaic: „cu autoritate”, „stăpân pe sine”, „care acționează cum îi este sieși propriu”, „autenticitatea este grea; e singura cale de împăcare cu sine”, „în absența onestității nu există autentic”, „autenticitatea nu se determină pe axa natură-cultură”, „să fii adevărat”, „să fii original”, „să fii creativ”, „să fii valoros”. Într-un registru asemănător răspund masteranzii, formulările lor variind între: „a fi TU”, „a nu te preface”, „a-ți susține convingerile”, „a-ți cere drepturile”, „a nu-ți judeca părinții”, „a te accepta așa cum ești”, „a fi sincer mereu”, „a fi om serios”, „a inspira încredere”, „a trăi în scopul vieții, care e veșnicia”, „a fi ca mama”, „a fi același în viața privată și în cea publică”, „autenticitatea este comuniunea dintre gânduri, vorbe și fapte.” La rându-i, definirea copilăriei comportă sensibile diferențe de nuanță, esența rămânând aceeași. Dacă maturii oscilează între „copilăria este familie”, „bucurie, joacă în aer liber”, mediul în care nu trăim „hie încătro” (adică în lipsa rânduielii și a ritualurilor), „paradisul pierdut al părinților”, „poligon de încercare a duplicității, ipocriziei, snobismului, imposturii, lipsei de responsabilitate”, „poveste”, masteranzii numesc propria copilărie: „speranță”, „Nu există nu pot!”, „oglinda prin fața căreia treci ca să mai descoperi ceva din (în) tine”, „binecuvântare”, „liniște”, „colțul de rai pe pămînt”, „fundația vieții”, „o călătorie fericită într-o țară încărcată de emoție și culoare”… Observăm cu îngândurare că în discursul adulților experți – predomină bucuria, joaca, libertatea, în vreme ce o notă accentuată în „confesiunile” tinerilor masteranzi este reprezentată de maturizarea precoce, cu precădere în familiile „cu multe probleme”: părinți conflictuali, alcoolici, abuzivi, cu educație precară, indiferenți la nevoia de afectivitate și reguli rezonabile pentru buna alcătuire a caracterului copilului. Este și motivul pentru care autorul acestei prefețe nu se arată bucuros de confirmarea, în prima cercetare din finalul volumului Copilărie și parentalitate cu impact, a „armoniei” dintre stilul parental aplicat în copilăria cuiva și stilul parental internalizat de subiectul educației și exersat, la rându-i, asupra propriului descendent, după cum, nici de concluzia (ca validare a ipotezei celei din urmă cercetări) conform căreia relația de atașament din copilărie influențează în mare măsură relația de atașament a unei mame cu copilul său. Combinația fericită dintre parentalitatea autentică și copilăria ziditoare nu se constată la tot pasul. Chiar dacă valorile cultivate de familiile-nucleu sau extinse sunt dispuse într-un registru pozitiv generos (bunătate, siguranță, solidaritate, încredere, libertate, dragoste și justiție, limite raționale, principialitate, corectitudine, disciplină, partajare frățească, cinste, respect, bun simț, iubirea față de semeni, răbdare, adevăr, modestie, mediu creștin ș.a. – cum se vede în mărturiile din cartea în discuție) prea adesea, întâlnim fractura între ce e bine de făcut și răul care se petrece în relațiile interpersonale din universul familiei. Uneori, neștiința este cea dintâi cauză. Alteori, o „arhitectură” defectă a personalității părintelui. Nu rareori, influențe nepotrivite din afara mediului educațional primar. Traumele din copilărie ale genitorilor, nerezolvate la vreme, reprezintă un teribil element perturbator pentru copilăria și viitoarea viață de adult a celor mici. Incidența tot mai accentuată a familiilor disfuncționale face tot mai rar valabil adevărul: „Din familii rele ies copii buni” (însă cu o dublă condiție, echilibrul și selectivitatea dovedite de copil). Desigur, teoreticienii și practicienii avertizează și „repară”, colaborează și se luptă cu varii ipostaze ale ignoranței și stricăciunilor avându-i ca autori pe părinți. Nu-i de ajuns. Nu-i mereu la timp. Nu e pentru „toată lumea” copiilor afectați. Nu e cu asumarea și sprijinul tuturor părinților. Nu e, în toată clipa, cu toate resursele (profesioniști, instrumente, bani) trebuincioase celor mai bune terapii și rezultate. Din păcate, în lumea reală, atât de multe nu se pot! Conferențiar universitar dr. ȘTEFANIA BEJAN Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași"

INCITANT ȘI INFORMATIV TOTODATĂ, titlul volumului Copilărie și parentalitate cu impact pune „în joc” trei cuvinte-cheie pentru problematica circumscrisă, gata să stimuleze curiozitatea, indiferent de vârsta, ocupația, statutul cititorului. „Paradisul pierdut al părinților” (copilăria), „misiunea” parentală – onorată sau nu, conștientizată ori ba – și, în fine, consecințele oricăruia dintre stiluri (exigent, autoritar, permisiv, neimplicat), urmări pe care le-am putea „boteza” drept amprentă fastă, „stâlp” al succesului personal și social, „marcă” a nereușitei, „dâră” adâncă în psihicul suferind al copilului, până departe, în viața de adult…, toate acestea „conviețuiesc” într-o „formulă” persuasivă care trimite la necesitatea abordării unei astfel de teme, la urgența dezbaterii ei (și sub formă editorială), la efectele (rezultatele) neapărat trăite de copil, sigur constatate de el însuși, de psiholog, învățător, medic etc., la o constantă preocupare de ordin științific, de ce nu, la un semnal de alarmă vizând decidenți de toate rangurile și responsabilitățile. „Pariul” asumat de coordonator (conf. univ. dr. Patricia Runcan) este autenticitatea, concept cu deschideri hermeneutice (din perspectivă teoretică) și provocări-capcane în privința trăirilor – mărturisirilor fiecărui subiect – actor al scrierii de față. Structurată pe trei secțiuni (părți), cartea debutează consistent prin 8 Interviuri cu profesioniști și oameni autentici, continuă cu 7 Eseuri descriptive aparținând unor masteranzi netemători de vulnerabilitatea asociată autodezvăluirii și se încheie cu Cercetări academice aplicate (rod al colaborării dintre un profesor și două absolvente cu disertații masterale pe tema tratată în Copilărie și parentalitate cu impact). „Misterul” aparent al preferinței „omului cu microfon” pentru anumiți interlocutori autentici – în pofida multor altora este măcar parțial „descâlcit” de atribute precum: deschiderea la conversații pe teme provocatoare, delicate, „spinoase”; experiența profesională de învățători, directori de școli, medici neurologi, psihoterapeuți, oameni ai bisericii, universitari; notorietatea și reputația în spațiul public; regăsirea unor valori comune (sau asemănătoare) în copilăria fiecăruia, dar și aplicate, mai apoi, în viața de părinte, profesor, terapeut, formator de opinii etc. Întrebările prestabilite (dar formulate nuanțat, pliindu-se pe structura de personalitate a „adversarului”), răspunsurile (mai concise sau mai ample), „trădând” copilării „zugrăvite” în multe culori, formulări confesive, dar și cu rol de exemplu, îndemn, dovadă, ilustrare, oglindire, lecție de viață, poveste cu tâlc, motto-ul – unul mai bine căutat decât altul – și, deloc de ignorat, ecoul fiecărei „întâlniri admirabile” în ființa „cetitorului”, laolaltă creează un „spectacol” aparte, demn de analiză. Ce este autenticitatea? (Cum să fii autentic ?) adună, din „zona” profesioniștilor, „definiții” într-un veritabil mozaic: „cu autoritate”, „stăpân pe sine”, „care acționează cum îi este sieși propriu”, „autenticitatea este grea; e singura cale de împăcare cu sine”, „în absența onestității nu există autentic”, „autenticitatea nu se determină pe axa natură-cultură”, „să fii adevărat”, „să fii original”, „să fii creativ”, „să fii valoros”. Într-un registru asemănător răspund masteranzii, formulările lor variind între: „a fi TU”, „a nu te preface”, „a-ți susține convingerile”, „a-ți cere drepturile”, „a nu-ți judeca părinții”, „a te accepta așa cum ești”, „a fi sincer mereu”, „a fi om serios”, „a inspira încredere”, „a trăi în scopul vieții, care e veșnicia”, „a fi ca mama”, „a fi același în viața privată și în cea publică”, „autenticitatea este comuniunea dintre gânduri, vorbe și fapte.” La rându-i, definirea copilăriei comportă sensibile diferențe de nuanță, esența rămânând aceeași. Dacă maturii oscilează între „copilăria este familie”, „bucurie, joacă în aer liber”, mediul în care nu trăim „hie încătro” (adică în lipsa rânduielii și a ritualurilor), „paradisul pierdut al părinților”, „poligon de încercare a duplicității, ipocriziei, snobismului, imposturii, lipsei de responsabilitate”, „poveste”, masteranzii numesc propria copilărie: „speranță”, „Nu există nu pot!”, „oglinda prin fața căreia treci ca să mai descoperi ceva din (în) tine”, „binecuvântare”, „liniște”, „colțul de rai pe pămînt”, „fundația vieții”, „o călătorie fericită într-o țară încărcată de emoție și culoare”… Observăm cu îngândurare că în discursul adulților experți – predomină bucuria, joaca, libertatea, în vreme ce o notă accentuată în „confesiunile” tinerilor masteranzi este reprezentată de maturizarea precoce, cu precădere în familiile „cu multe probleme”: părinți conflictuali, alcoolici, abuzivi, cu educație precară, indiferenți la nevoia de afectivitate și reguli rezonabile pentru buna alcătuire a caracterului copilului. Este și motivul pentru care autorul acestei prefețe nu se arată bucuros de confirmarea, în prima cercetare din finalul volumului Copilărie și parentalitate cu impact, a „armoniei” dintre stilul parental aplicat în copilăria cuiva și stilul parental internalizat de subiectul educației și exersat, la rându-i, asupra propriului descendent, după cum, nici de concluzia (ca validare a ipotezei celei din urmă cercetări) conform căreia relația de atașament din copilărie influențează în mare măsură relația de atașament a unei mame cu copilul său. Combinația fericită dintre parentalitatea autentică și copilăria ziditoare nu se constată la tot pasul. Chiar dacă valorile cultivate de familiile-nucleu sau extinse sunt dispuse într-un registru pozitiv generos (bunătate, siguranță, solidaritate, încredere, libertate, dragoste și justiție, limite raționale, principialitate, corectitudine, disciplină, partajare frățească, cinste, respect, bun simț, iubirea față de semeni, răbdare, adevăr, modestie, mediu creștin ș.a. – cum se vede în mărturiile din cartea în discuție) prea adesea, întâlnim fractura între ce e bine de făcut și răul care se petrece în relațiile interpersonale din universul familiei. Uneori, neștiința este cea dintâi cauză. Alteori, o „arhitectură” defectă a personalității părintelui. Nu rareori, influențe nepotrivite din afara mediului educațional primar. Traumele din copilărie ale genitorilor, nerezolvate la vreme, reprezintă un teribil element perturbator pentru copilăria și viitoarea viață de adult a celor mici. Incidența tot mai accentuată a familiilor disfuncționale face tot mai rar valabil adevărul: „Din familii rele ies copii buni” (însă cu o dublă condiție, echilibrul și selectivitatea dovedite de copil). Desigur, teoreticienii și practicienii avertizează și „repară”, colaborează și se luptă cu varii ipostaze ale ignoranței și stricăciunilor avându-i ca autori pe părinți. Nu-i deajuns. Nu-i mereu la timp. Nu e pentru „toată lumea” copiilor afectați. Nu e cu asumarea și sprijinul tuturor părinților. Nu e, în toată clipa, cu toate resursele (profesioniști, instrumente, bani) trebuincioase celor mai bune terapii și rezultate. Din păcate, în lumea reală, atât de multe nu se pot! Conf. univ. dr. Ștefania Bejan, Universitatea “Al. I. Cuza” din Iași

La obra de Robert Alexy ha tenido una amplia repercusión en la filosofía del derecho y el derecho constitucional contemporáneo. Este volumen incorpora varios ensayos de profesores procedentes de diferentes partes del mundo y cuyo estudio sobre diversos aspectos del pensamiento de Alexy es indispensable. El primer ensayo de Giogio Bongiovanni, profesor de la Universidad de Bolonia, Italia, no ofrece una interpretación del libro de Alexy Begriff und Geltung des Rechts, un famoso texto en el cual se contrapone el constitucionalismo y el legalismo. En el referido libro, “Alexy propone un constitucionalismo “templado” (gemäßigten Konstitutionalismus), es decir, una teoría jurídica que, a partir de una interpretación por “valores” de los sistemas constitucionales, intenta mediar la dimensión moral del derecho con sus caracteres institucionales”. La referida interpretación por “valores” de Alexy tiene dos consecuencias: “por un lado, que, en base a esta consideración de la Constitución, el derecho no se reduce a la ley, sino que el primer concepto tiene un ámbito más amplio en relación a estos principios; por otro lado, que todas las actividades de aplicación del derecho no pueden ser consideradas como de simple subsunción del caso a la norma sino que la decisión jurisprudencial debe ser vista como una actividad de ponderación y balanceo de los distintos principios respecto a los casos. En el lado opuesto del legalismo, que a partir de las primeras posiciones de E. Forsthoff llega hasta las consideraciones de E.W. Böckenförde, aparecen diferentes objeciones a esta interpretación de la Constitución y los derechos”. Según afirma Bongiovanni, se pueden indicar cuatro direcciones de análisis. En primer lugar, Schmitt entendió que la referencia a los valores en la interpretación del Derecho conduce a la negación del pluralismo y, por tanto, a la formación de jerarquías de valores y disvalores. En segundo lugar, los valores significarían el desplazamiento de los espacios de deliberación social pues implicarían el decisionismo de los jueces y un amplio margen para la discrecionalidad política. En tercer lugar, según Forsthoff al recurrir a los valores, se extiende incontroladamente el ámbito de intervención del Estado en la vida social. Finalmente, desde el punto de vista del positivismo jurídico, recurrir a los valores significaría la pérdida de la certidumbre en el Derecho y, por tanto, la afectación de un valor tan importante como la seguridad jurídica. Pero retomemos la idea de Alexy de un constitucionalismo templado, el cual se resumen en tres argumentos: a) El autor propone una teoría de corte no - positivista fundamentada en una conexión débil entre derecho y moral; b) Una teoría de esta naturaleza implicaría la ampliación del concepto de derecho en sus aspectos procesales; c) En tercer lugar, sobre el problema de quién decide, la teoría propuesta señala la existencia de una jerarquía de los argumentos en la interpretación que medien entre reglas y principios. En la obra de Alexy “la tesis de la conexión se construye en contraposición con la conocida tesis positivista de la separación. Para este último el derecho puede tener cualquier contenido y, por este motivo, no incluye elementos morales, o, más concretamente, sostiene que no existe una necesaria conexión conceptual entre derecho y moral. El concepto de derecho es por ello definible, en esta última perspectiva sobre la base de dos elementos fundamentales: la positividad (concepto de derecho como legislación) y la eficacia. La tesis de la conexión se desarrolla en relación a dos casos: en primer lugar, respecto a la ley injusta. Esto corresponde, en la visión de Alexy, a los casos excepcionales; en segundo lugar, frente al perfeccionamiento del derecho, es decir, para su funcionamiento ordinario”. Ahora bien, en la teoría de Alexy el papel desempeñado por el poder judicial está estrechamente relacionado al centro del argumento de los principios. “Alexy sostiene que sobre la base de la complicación estructural del derecho introducida por los sistemas democrático-constitucionales (incorpación de los principios en el sistema jurídico), el rol del juez se convierte en no más que un simple ejecutor del derecho, sino que su función se amplía en dirección del balanceo entre diversos principios”. En gran medida, la concepción del rol de los jueces en el constitucionalismo está definido por la conexión entre derecho y moral desarrollado a partir de tres tesis: la tesis de la incorporación, la tesis de la moral y la tesis de la corrección. Asimismo, la interpretación se define según dos dimensiones una práctico/normativa y otra institucional. Desde la dimensión práctico/normativa la interpretación tiene por objeto lo obligatorio, prohibido, permitido y autorizado en las normas jurídicas; y la dimensión institucional tiene lugar en un contexto autoritativo, es decir, que en caso de divorcio hay una instancia que decide con efecto vinculante. Como afirma Bongiovanni “si se considera globalmente el enfoque alexiano, parece evidente que buena parte de sus tesis relativas a la conexión entre derecho y moral no son otra cosa que una aplicación de la Sonderfallthese, la tesis es que el discursojurídico forma parte del discurso práctico racional (Alexy 1998). Esta premisa permite a Alexy sostener tanto la pretensión de corrección, como la idea de la interpretación como argumento, es decir, como caso especial de “la argumentación práctico general o del discurso práctico general”. Si observamos detalladamente, sería la tesis del caso especial la que posibilita la configuración del problema de la conexión entre derecho y moral. Aunque, se debe reconocer que esto no parece convincente porque, siguiendo a Bongiovanni, la tesis de la conexión puede estar basada en argumentos de tipo empírico o histórico-evolutivo. “Esta segunda vía, que privilegia el dato de la incorporación de los principios al interior de los sistemas jurídicos contemporáneos, permite, además, la conjugación de las consideraciones de Alexy con todas las teorías de derivación positivista que en la consideración de la simple validez formal de las normas han añadido la necesidad de la valoración de su validez material”. El ensayo David Bilchitz, profesor de la Universidad de Johannesburgo, Sudáfrica, está concentrado en el análisis de uno de los pasos del test de proporcionalidad: el examen de necesidad. Para Bilchitz, “la proporcionalidad, en última instancia, trata de evaluar los beneficios obtenidos por la medidas de infracción contra los daños causados por violar los derechos fundamentales. Los jueces han desarrollado un proceso de razonamiento para dar estructura a dicho análisis. La primera parte de este proceso implica considerar el propósito de la medida que limita un derecho fundamental”. En su ensayo, Bilchitz desarrolla una interpretación estricta de la necesidad y las diversas dificultades que se producen, para ello divide los elementos de esta interpretación en cuatro sub-componentes: el componente posible que es “una gama de posibles alternativas a las medidas que el gobierno quiere empleardeben ser identificadas”, el componente instrumental que es “la relación entre la medida gubernamental bajo consideración, las alternativas identificadas en SN1 [el componente posible] y el objetivo que se pretende lograr debe ser determinado. Sólo aquellos que son “alternativas” igualmente eficaces para lograr el objetivo deben seguir siéndolo para su consideración en las siguientes partes del examen”; el impacto del componente, en el cual “las diferentes repercusiones en los derechos fundamentales de la medida y las alternativas identificadas en SN2 [el impacto del componente] deben ser determinadas; y, el componente comparativo, el cual indica que “una comparación global debe ser emprendida entre la medida gubernamental y las posibles alternativas y un juicio sobre si la medida adoptada por el gobierno es la menos restrictiva de los derechos en cuestión que pueda lograr el objetivo del gobierno en comparación con todas las otras posibles alternativas igualmente eficaces”. En su ensayo, Bilchitz ha querido analizar y profundizar en el componente de la necesidad del principio de proporcionalidad. Con tal finalidad, explica lo que ha denominado como la interpretación estricta de la necesidad, asimsimo, demuestra que una interpretación estricta de la necesidad puede generar dos problemas opuestos: “o se considera demasiado fuerte la deferencia sustancial por parte de los tribunales de otras ramas o es demasiado débil, como resultado de una construcción estricta del componente de igual efectividad”. Del mismo modo, el autor reflexiona sobre la interpretación estricta de la interpretación en cuatro partes y examina cada una de ellas, pudiendo demostrar que en cada parte se presentan juicios cualitativos y normativos que implican que la interpretación estricta no puede justificarse adecuadamente. Por ello, el autor es partidario de una interpretación moderada del examen de necesidad.