BODEA-HATEGAN, Carolina. "Editorial". Revista Română de Terapia Tulburărilor de Limbaj şi Comunicare IX, n. 1 (31 marzo 2023): 2–3. http://dx.doi.org/10.26744/rrttlc.2023.9.1.01.
Abstract (sommario):
Articolele cuprinse în numărul I al Revistei Române de Terapia Tulburărilor de Limbaj și Comunicare-RRTTLC din anul 2023 sunt, în mare parte, extinderi, aprofundări ale unor materiale prezentate în cadrul Conferinței Naționale cu participare Internațională organizată de Departamentul de Psihopedagogie specială, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea Babeș-Bolyai, în parteneriat cu Asociația Specialiștilor în Terapia Tulburărilor de Limbaj din România-ASTTLR, Inspectoratul Școlar Județean Cluj și Casa Corpului Didactic Cluj, în data de 25 februarie 2023, eveniment științific intitulat Logopedia. direcții de cercetare științifică și modele de intervenție terapeutică/ speech and language therapy. scientific research approaches and therapeutic frameworks. Evenimentul s-a derulat cu sprijinul ESLA-European Speech and Language Therapy Associations. Pe lângă articolele în extenso ale unor materiale prezentate în cadrul conferinței, în acest număr vom include și abstractele materialelor prezentate. Notăm faptul că acest eveniment a reunit un număr semnificativ de specialiști din domeniul terapiei tulburărilor de limbaj și comunicare, în jur de aproximativ 600 participanți, iar lucrările conferinței s-au derulat pe parcursul unei zile. În acest număr al RRTTLC mai includem și alte articole, care nu au făcut obiectul prezentării în cadrul Conferinței științifice mai sus menționate. Volumul este deschis cu un material elaborat de Carolina Bodea Hațegan, Dorina Anca Talaș și Raluca Nicoleta TRIFU care aduce în prim plan specificul demersului logopedic derulat online Terapia logopedică în mediul online: specific și implicații, în condițiile în care, în urma experienței pandemice, telepractica logopedică începe să prindă din ce în ce mai mult teren. Articolul următor, elaborat de logoped Lăcrămioara Buzzo Reeducarea tulburărilor specifice de articulare a vorbirii determinate de dezechilibru muscular orofacial cu ajutorul terapiei logopedice miofuncționale este o variantă extinsă a materialului prezentat de autoare în cadrul conferinței, cu o tematică nevralgică în practica logopedică actuală, un material foarte apreciat de participanții la conferință, prin care autoarea aduce în prim plan practici logopedice concrete pentru antrenarea abilităților articulatorii, în contextul tulburării miofuncționale orofaciale. Ștefania Filip, autoarea celui de-al treilea articol cuprins în acest număr al RRTTLC - The identification process of students with speech-language impairment in South Carolina, prezintă, de asemenea, in extenso, materialul susținut în cadrul conferinței, un material care aduce în prim plan experiențe internaționale logopedice sub forma procedurilor, pe segmentul de depistare a copiilor cu tulburări de limbaj și comunicare. Mihaela Timpa ne propune un material foarte practic, intitulat Relația dintre procesarea fonologică și fluența în citire la elevii din ciclul primar, articol în care practicile consacrate la nivel de ASTTLR prin Proba de evaluare și antrenare a fluenței în citire-PEAFC sunt supuse cercetării. În data de 25 februarie se marchează Ziua Internațională a Implantului Cohlear, prin urmare, nu putea lipsi din cadrul conferinței lucrarea O perspectivă logopedică asupra tranziției către școlaritate a copilului cu implant cohlear, un material dedicat acestei problematici deosebite, care conturează în termeni foarte optimiști situația dizabilității auditive iar apoi acea prezentare a fost dezvoltată sub formă de articol, autorii fiind Ovidiu Tudorean și Alois Gherguț. Colega noastră Ioana Tufar continuă problematica dizabilității auditive, ca problematică specifică muncii logopedului, în articolul următor, punctând aspecte practice din sfera limbajului mimico-gestual, ca modalitate alternativă și augmentativă de comunicare - Limba semnelor: de la elementele de taxonomie la aspecte practice ale limbii semnelor române. O problematică distinctă, dar foarte importantă în contextul abordărilor logopedice este modul în care practica medicală influențează abordarea terapeutică, mai ales în situația în care domeniul logopedic din țara noastră este unul educațional ca formare și preponderent educațional ca practică contextualizată. În aceste condiții, considerăm abordarea prezentată de colegele noastre Ioana Mădălina Orian și Anamaria Rada Bereschi-Bene, sub forma articolului intitulat Influența protocolului de intervenție chirurgicală ales în cazul despicăturilor facio-labio-palatine asupra procesului de intervenție logopedică, ca fiind foarte potrivită și necesară specialiștilor din domeniul terapiei tulburărilor de limbaj și comunicare. Ultimul articol cuprins în acest volum al RRTTLC aduce în prim plan Relaţia dintre modalităṭile de tratare a informaṭiilor și potenṭialul de învăţare, subliniind importanța cunoașterii acestei relații de către specialiștii care conturează programe de intervenție personalizate atât în sfera educațională, cât și terapeutică, dar și de către toți cei care sunt implicați în actul educațional. Numărul actual din RRTTLC este un număr bogat în date științifice, cu implicații majore în sfera practicii logopedice, de care vă invităm să vă bucurați prin lectură.