Academic literature on the topic 'Nucleo del calore'

La conducción de calor de un elemento combustible del reactor nuclear TRIGA MARK III fue simulada usando el método de dinámica de fluidos computacional (CFD). El objetivo fue obtener los perfiles de temperatura y de la conducción de calor que se generan en un elemento combustible nuclear bajo diferentes niveles de potencia térmica de operación del reactor (0.5, 0.8 y 1 MW). Actualmente no se han desarrollado investigaciones que aborden la simulación del proceso de la conducción de calor en un elemento combustible de reactores tipo TRIGA mediante CFD, por este motivo, la metodología estableció una validación de los resultados obtenidos mediante CFD, comparándolos con los datos reportados en el informe de seguridad del reactor simulados con RELAP5 (Reactor Excursion Leak Analysis Program 5) (ININ, 2008), con el análisis se obtuvo una variación de 3.36% en el perfil radial de temperatura. Los resultados de este trabajo muestran el comportamiento térmico en el perfil radial del elemento combustible el cual varía según la potencia térmica de operación del reactor, ésta también influye en la distribución axial de calor en el elemento combustible. Se concluyó que las simulaciones realizadas mediante CFD muestran un buen acuerdo con los valores obtenidos utilizando herramientas computacionales especializadas en el análisis de sistemas nucleares. Por tal motivo, los resultados obtenidos en el presente trabajo proporcionaran fundamentos para realizar análisis posteriores del monitoreo de los dispositivos que componen el reactor, como: la piscina de enfriamiento, barras de control, elementos de grafito y elementos combustibles con diferente posición en el núcleo, además de incluir los procesos que se generan durante la operación del reactor, tales como, el enfriamiento del núcleo, el funcionamiento del intercambiador de calor y el de la bomba difusora.

A diferencia de otros combustibles, el hidrógeno (H2) se puede generar y consumir sin emitir bióxido de carbono (CO2). Esto resulta en grandes ventajas ecológicas y retos fundamentales. El hidrógeno puede operar en un ciclo cerrado e inagotable basado en las sustancias más limpias, abundantes y elementales: agua, oxígeno e hidrógeno. Si el hidrógeno se genera usando luz, calor y/o electricidad producidos a partir de energía solar, eólica o nuclear, el hidrógeno se convierte en un medio versátil y universal de almacenar y transportar energía, y un elemento necesario para futuros sistemas energéticos que operan sin contaminación ambiental, CO2, y otros gases que contribuyen al efecto de invernadero. El hidrógeno es necesario para eliminar la contaminación ambiental y estabilizar la composición de la atmósfera y el clima del planeta.

El presente trabajo describe una solución numérica de la distribución de temperaturas en un elemento de combustible de un reactor nuclear tipo BWR, partiendo de la ecuación general de conducción calor en su forma no lineal y asumiendo que las propiedades termofísicas de los materiales que lo integran son funciones que dependen de la temperatura. La solución se basa en el método de diferencias finitas, usando un esquema de discretización en diferencias finitas centradas, tanto para el estado estacionario como para el transitorio. Ambos casos se resuelven con el apoyo del programa Microsoft Excel, usando las herramientas de solución propias de este software para sistemas de ecuaciones lineales y el desarrollo de funciones embebidas en Excel para representar la dependencia de la temperatura en las propiedades termofísicas. Se resuelven dos escenarios de estado transitorio, el primero se refiere a un apagado del reactor (generación interna de calor nula) y el segundo, a un cambio en el coeficiente de transferencia de calor por convección. Para ambos escenarios de simulación, el análisis de resultados se realiza en forma cualitativa, resultando en un comportamiento apropiado, de acuerdo con lo esperado.

<p>En el grado de Ingeniería de la Energía, los alumnos pueden cursar las asignaturas de Tecnología Nuclear y Seguridad Nuclear. En ambas asignaturas se estudia el diseño de un reactor nuclear para que la central funcione en condiciones seguras. Para conseguir que los alumnos entiendan el funcionamiento de un reactor nuclear es interesante el uso de modelos matemáticos que reproduzcan tanto la potencia generada como la evolución de otras variables que afectan a la seguridad de la planta. En este trabajo, se presenta un modelo sencillo de reactor de agua a presión que permite observar la evolución temporal de la potencia del reactor y las temperaturas de los componentes más importantes de la planta. Para obtener la potencia generada se hace uso del modelo de cinética puntual, mientras que para el cálculo de las temperaturas del combustible y del refrigerante se utiliza un modelo sencillo de transmisión de calor. <br />De este modo, el problema se formula mediante un sistema de ecuaciones diferenciales ordinarias que se resuelve utilizando métodos numéricos. El desarrollo del modelo permite a los alumnos de Tecnología Nuclear y Seguridad Nuclear comprender la evolución temporal de alguna de las variables de un reactor y darse cuenta de los efectos estabilizantes que los parámetros de la termohidráulica tienen sobre la potencia generada.</p>

Aplicación de la Teoría de Perturbación – Método Diferencial- al Análisis de Sensibilidad en Generadores de Vapor de Centrales Nucleares PWR-Caso Angra I Aplication of the Perturbation Theory- Differential Methodto Sensibility Análisis in PWR Nuclear Power Plant Steam Generator- Angra I Giol Sanders R, Andrade de Lima F, Marques A, Gallardo A, Bruna M, Zúñiga A Institución Peruano de Energía Nuclear Universidad Federal de Rio De Janeiro-Brasil DOI: https://doi.org/10.33017/RevECIPeru2011.0033/ RESUMEN En este trabajo basado en la tesis del Magíster Roberto Giol S. [1] presenta una aplicación del formalismo diferencial de la teoría de perturbación a un modelo termohidráulico homogéneo de simulación del comportamiento estacionario de uno de los generadores de vapor de la Central Nuclear tipo PWR Angra I del Brasil. Se desarrolla un programa de cálculo PERGEVAP tomando como base el código GEVAP de Souza[2]. El programa PERGEVAP permite realizar cálculos de sensibilidad de funcionales lineales (temperatura media del primario)y no lineales (flujo de calor medio a través de las paredes de los tubos del generador) con relación a las variaciones de ciertos parámetros termo-hidráulicos(flujo másico del primario, calor específico, etc), Los resultados obtenidos con este formalismo son luego comparados con los obtenidos del cálculo directo con el propio código GEVAP, pudiéndose verificar una excelente concordancia. Este método se muestra promisorio para efectuar cálculos repetitivos asociados al diseño y análisis de Seguridad de los componentes de las Centrales Nucleares. Descriptores: teoría de perturbación, método diferencial, sensibilidad, generador de vapor, central nuclear PWR. ABSTRACT This report presents an application of the differential approach of the perturbation theory to an homogeneous model of a PWR steam generator in the Angra 1 Nuclear Power Plan in Brazil under steady-state conditions. Program PERGEVAP was built fom the code GEVAP developed by Souza and allows sensitivity calculations of linear (average primary loop temperature) and non-linear (average heat flux) functionals due to variations in some thermo-hydraulics parameters (flow rate, specific heat, , etc). Results obtained with this approach are then compared with direct calculations performed using the GEVAP code, with excellent agreements. The method has good potential to treat repeated calculations needed in the design and safety analysis of the Nuclear Plant components. Keywords: perturbation theory, differential method, steam generator, PWR nuclear Power Plant.

El objetivo de este artículo es explorar la construcción de las subjetividades feministas que se desarrollaron en Aragón al calor de la euforia del final del franquismo y el desencanto con el proceso de cambio político. A partir de tres historias de vida intentamos comprender la importancia de la autonomía para las feministas de la transición, así como los múltiples significados que ésta adquirió. Las subjetividades analizadas son, por un lado, una militante del Frente Feminista, grupo mayoritario en el feminismo zaragozano y que se identificó en sus inicios con el feminismo socialista. Por otro lado, una anarquista cuya expresión del feminismo fue intentar buscar una genealogía con Mujeres Libres, el pasado reciente de un feminismo de anarquistas aragonesas. Y, por último, una pacifista. Un símbolo de la Zaragoza de los años ochenta, con la base militar de Estados Unidos y el miedo a la guerra nuclear, fue el movimiento por la paz. Un movimiento que incluyó de forma trasversal el feminismo, el ecologismo y la noviolencia.

La electricidad constituye un elemento energético clave para el desarrollo socioeconómico. La producción de electricidad se basa en recursos no renovables (combustibles fósiles), fuentes renovables y energía nuclear. La generación mediante combustibles fósiles produce la emisión de contaminantes del aire y de gases de efecto invernadero, cuya magnitud depende de la matriz o mix de generación eléctrica. El porcentaje de las emisiones de CO2 de todo el mundo que se atribuye a la electricidad y la generación de calor alcanza el 41%. Se estimaron los factores de emisión de CO2 por unidad de electricidad disponible para consumo en el Ecuador para el periodo 2001 - 2011. Los resultados varian entre 214.0 y 397.5 g CO2 kWh-1. El mayor valor corresponde al 2010, año con la mayor participación de fuentes no renovables (52.2%). El menor valor corresponde al 2003, año con la menor participación de fuentes no renovables (34.5%). El valor más reciente, para el año 2011, es 313.3 g CO2 kWh-1. Este factor de emisión sirve para establecer de indicadores de sustentabilidad (como la huella de carbono o la huella ecológica) en diferentes ámbitos. Es un parámetro básico en la planificación energética.

La electricidad constituye un elemento energético clave para el desarrollo socioeconómico. Su producción se basa en el consumo de recursos no renovables (combustibles fósiles) y el uso de fuentes renovables y energía nuclear. La generación mediante combustibles fósiles produce la emisión de contaminantes del aire y de gases de efecto invernadero, cuya magnitud depende directamente de la configuración de la matriz o mix de generación eléctrica de un país o región. A nivel mundial, el porcentaje de las emisiones de CO2 que se atribuye a la electricidad y la generación de calor alcanza el 41%. Se estimaron los factores de emisión de CO2 por generación eléctrica en el Ecuador durante el periodo 2001-2014. Los resultados varían entre 241.0 y 397.5 g CO2 kWh-1. El mayor valor corresponde al 2010, año con la mayor participación de fuentes no renovables (52.2%). El menor valor corresponde al 2003, año con la menor participación de fuentes no renovables (34.5%).El valor más reciente, para el año 2014, es 342.6 g CO2 kWh-1. Este factor de emisión sirve para establecer indicadores de sustentabilidad, como la huella de carbono o la huella ecológica. Es un parámetro básico en la planificación energética y en la estimación de las emisiones de gases de efecto invernadero.

Questa tesi si focalizza sullo studio di due ambiti di ricerca principali: teorie di campo non relativistiche e complessità olografica. Nella prima parte riesaminiamo la classificazione generale dell'anomalia di traccia per teorie di campo 2+1 dimensionali accoppiate a una geometria di Newton-Cartan e revisioniamo anche il metodo dell'heat kernel, che è utilizzato per studiare azioni effettive a un loop e permette quindi di calcolare le anomalie per una data teoria. Applichiamo questa tecnica per estrarre i coefficienti esatti dei termini di curvatura dell'anomalia di traccia sia per uno scalare che per un fermione liberi e non relativistici, trovando una relazione con l'anomalia conforme della controparte relativistica in 3+1 dimensioni che suggerisce l'esistenza di una versione non relativistica del teorema a su cui commentiamo. Proseguiamo l'analisi dello scalare e del fermione libero e non relativistico con il metodo dell'heat kernel accendendo una sorgente per la massa delle particelle: in questa geometria, troviamo che non c'è anomalia gravitazionale, ma l'anomalia di traccia non è invariante di gauge. In seguito consideriamo un modello specifico che realizza un'estensione supersimmetrica N=2 del gruppo di Bargmann in 2+1 dimensioni con superpotenziale non nullo, ottenuto dalla riduzione dimensionale lungo una direzione nulla del modello di Wess-Zumino relativistico. Controlliamo che il superpotenziale è protetto contro le correzioni quantistiche come nella controparte relativistica, così trovando une versione non relativistica del teorema di non rinormalizzazione. Inoltre, abbia una forte evidenza che la teoria è esatta a un loop, a causa della struttura causale del propagatore non relativistico e a causa della conservazione della massa. Nella seconda parte della tesi revisioniamo le congetture olografiche proposte da Susskind per descrivere l'evoluzione temporale del ponte di Einstein-Rosen in teorie gravitazionali: la complessità=volume e la complessità=azione. Queste quantità possono essere usate come un modo per studiare dualità, e noi consideriamo sia il volume che l'azione di buchi neri in spazi AdS_3 warped, che costituiscono delle deformazioni non banali dell'usuale AdS_3, aventi isometrie al bordo non relativistiche. In particolare, calcoliamo analiticamente la dipendenza temporale della complessità trovando una derivata temporale asintotica proporzionale al prodotto della temperatura di Hawking e dell'entropia di Bekenstein-Hawking. In questo contesto, esistono estensioni delle proposte olografiche quando lo stato duale in teoria dei campi è misto, cioé consideriamo soltanto una sottoregione del bordo. Calcoliamo la struttura delle divergenze ultraviolette, il comportamento sub/super-additivo della complessità e la sua dipendenza dalla temperatura per buchi neri warped in 2+1 dimensioni, quando la sottoregione è uno dei bordi disconnessi dello spaziotempo. Infine, calcoliamo analiticamente la complessità=azione per una sottoregione data da un segmento nella geometria del buco nero BTZ, dimostrando che è uguale alla somma di un termine divergente direttamente proporzionale alla lunghezza della sottoregione, più un termine proporzionale all'entropia di entanglement. Mentre questo risultato suggerisce un forte legame tra complessità ed entropia di entanglement, dimostriamo che nel caso di due segmanti disgiunti nella geometria del BTZ ci sono dei termini finiti aggiuntivi: quindi, la precedente elegante struttura rimane vera solo per le parti divergenti.
This thesis focuses on the investigation of two broad research areas: non-relativistic field theories and holographic complexity. In the first part we review the general classification of the trace anomaly for 2+1 dimensional field theories coupled to a Newton-Cartan background and we also review the heat kernel method, which is used to study one-loop effective actions and then allows to compute anomalies for a given theory. We apply this technique to extract the exact coefficients of the curvature terms of the trace anomaly for both a non-relativistic free scalar and a fermion, finding a relation with the conformal anomaly of the 3+1 dimensional relativistic counterpart which suggests the existence of a non-relativistic version of the a-theorem on which we comment. We continue the analysis of non-relativistic free scalar and fermion with the heat kernel method by turning on a source for the particle mass: on this background, we find that there is no gravitational anomaly, but the trace anomaly is not gauge invariant. We then consider a specific model realizing a N=2 supersymmetric extension of the Bargmann group in 2+1 dimensions with non-vanishing superpotential, obtained by null reduction of a relativistic Wess-Zumino model. We check that the superpotential is protected against quantum corrections as in the relativistic parent theory, thus finding a non-relativistic version of the non-renormalization theorem. Moreover, we find strong evidence that the theory is one-loop exact, due to the causal structure of the non-relativistic propagator together with mass conservation. In the second part of the thesis we review the holographic conjectures proposed by Susskind to describe the time-evolution of the Einstein-Rosen bridge in gravitational theories: the complexity=volume and complexity=action. These quantities may be used as a tool to investigate dualities, and we investigate both the volume and the action for black holes living in warped AdS_3 spacetime, which is a non-trivial modification of usual AdS_3 with non-relativistic boundary isometries. In particular, we analytically compute the time dependence of complexity finding an asymptotic growth rate proportional to the product of Hawking temperature and Bekenstein-Hawking entropy. In this context, there exist extensions of the holographic proposals when the dual state from the field theory side is mixed, i.e. we consider only a subregion on the boundary. We study the structure of UV divergences, the sub/super-additivity behaviour of complexity and its temperature dependence for warped black holes in 2+1 dimensions when the subregion is taken to be one of the two disconnected boundaries. Finally, we analytically compute the subregion action complexity for a general segment on the boundary in the BTZ black hole background, finding that it is equal to the sum of a linearly divergent term proportional to the size of the subregion and of a term proportional to the entanglement entropy. While this result suggests a strong relation of complexity with entanglement entropy, we find after investigating the case of two disjoint segments in the BTZ background that there are additional finite contributions: then the previous elegant structure holds only for the divergent parts.

L'activació sostinguda de Hog1 porta a una inhibició del creixement cel·lular. En aquest treball, hem observat que el fenotip de letalitat causat per l'activació sostinguda de Hog1 és parcialment inhibida per la mutació del complexe SCFCDC4. La inhibició de la mort causada per l'activació sostinguda de Hog1 depèn de la via d'extensió de la vida. Quan Hog1 s'activa de manera sostinguda, la mutació al complexe SCFCDC4 fa que augmenti l'expressió gènica depenent de Msn2 i Msn4 que condueix a una sobreexpressió del gen PNC1 i a una hiperactivació de la deacetilassa Sir2. La hiperactivació de Sir2 és capaç d'inhibir la mort causada per l'activació sostinguda de Hog1.
També hem observat que la mort cel·lular causada per l'activació sostinguda de Hog1 és deguda a una inducció d'apoptosi. L'apoptosi induïda per Hog1 és inhibida per la mutació al complexe SCFCDC4. Per tant, la via d'extensió de la vida és capaç de prevenir l'apoptosi a través d'un mecanisme desconegut.
Sustained Hog1 activation leads to an inhibition of cell growth. In this work, we have observed that the lethal phenotype caused by sustained Hog1 activation is prevented by SCFCDC4 mutants. The prevention of Hog1-induced cell death by SCFCDC4 mutation depends on the lifespan extension pathway. Upon sustained Hog1 activation, SCFCDC4 mutation increases Msn2 and Msn4 dependent gene expression that leads to a PNC1 overexpression and a Sir2 deacetylase hyperactivation. Then, hyperactivation of Sir2 is able to prevent cell death caused by sustained Hog1 activation.
We have also observed that cell death upon sustained Hog1 activation is due to an induction of apoptosis. The apoptosis induced by Hog1 is decreased by SCFCDC4 mutation. Therefore, lifespan extension pathway is able to prevent apoptosis by an unknown mechanism.

"PREFAȚĂ INCITANT ȘI INFORMATIV TOTODATĂ, titlul volumului Copilărie, consiliere și parentalitate cu impact pune „în joc” trei cuvinte-cheie pentru problematica circumscrisă, gata să stimuleze curiozitatea, indiferent de vârsta, ocupația, statutul cititorului. „Paradisul pierdut al părinților” (copilăria), „misiunea” parentală – onorată sau nu, conștientizată ori ba – și, în fine, consecințele oricăruia dintre stiluri (exigent, autoritar, permisiv, neimplicat), urmări pe care le-am putea „boteza” drept amprentă fastă, „stâlp” al succesului personal și social, „marcă” a nereușitei, „dâră” adâncă în psihicul suferind al copilului, până departe, în viața de adult…, toate acestea „conviețuiesc” într-o „formulă” persuasivă care trimite la necesitatea abordării unei astfel de teme, la urgența dezbaterii ei (și sub formă editorială), la efectele (rezultatele) neapărat trăite de copil, sigur constatate de el însuși, de psiholog, învățător, medic etc., la o constantă preocupare de ordin științific, de ce nu, la un semnal de alarmă vizând decidenți de toate rangurile și responsabilitățile. „Pariul” asumat de coordonator (conf. univ. dr. Patricia Runcan) este autenticitatea, concept cu deschideri hermeneutice (din perspectivă teoretică) și provocări-capcane în privința trăirilor – mărturisirilor fiecărui subiect – actor al scrierii de față. Structurată pe trei secțiuni (părți), cartea debutează consistent prin 8 Interviuri cu profesioniști și oameni autentici, continuă cu 7 Eseuri descriptive aparținând unor masteranzi netemători de vulnerabilitatea asociată autodezvăluirii și se încheie cu Abordări teoretice și practice. Cercetări academice aplicate (rod al colaborării dintre un profesor și două absolvente cu disertații masterale pe tema tratată în Copilărie, consiliere și parentalitate cu impact). „Misterul” aparent al preferinței „omului cu microfon” pentru anumiți interlocutori autentici – în pofida multor altora este măcar parțial „descâlcit” de atribute precum: deschiderea la conversații pe teme provocatoare, delicate, „spinoase”; experiența profesională de învățători, directori de școli, medici neurologi, psihoterapeuți, oameni ai bisericii, universitari; notorietatea și reputația în spațiul public; regăsirea unor valori comune (sau asemănătoare) în copilăria fiecăruia, dar și aplicate, mai apoi, în viața de părinte, profesor, terapeut, formator de opinii etc. Întrebările prestabilite (dar formulate nuanțat, pliindu-se pe structura de personalitate a „adversarului”), răspunsurile (mai concise sau mai ample), „trădând” copilării „zugrăvite” în multe culori, formulări confesive, dar și cu rol de exemplu, îndemn, dovadă, ilustrare, oglindire, lecție de viață, poveste cu tâlc, motto-ul – unul mai bine căutat decât altul – și, deloc de ignorat, ecoul fiecărei „întâlniri admirabile” în ființa „cetitorului”, laolaltă creează un „spectacol” aparte, demn de analiză. Ce este autenticitatea? (Cum să fii autentic ?) adună, din „zona” profesioniștilor, „definiții” într-un veritabil mozaic: „cu autoritate”, „stăpân pe sine”, „care acționează cum îi este sieși propriu”, „autenticitatea este grea; e singura cale de împăcare cu sine”, „în absența onestității nu există autentic”, „autenticitatea nu se determină pe axa natură-cultură”, „să fii adevărat”, „să fii original”, „să fii creativ”, „să fii valoros”. Într-un registru asemănător răspund masteranzii, formulările lor variind între: „a fi TU”, „a nu te preface”, „a-ți susține convingerile”, „a-ți cere drepturile”, „a nu-ți judeca părinții”, „a te accepta așa cum ești”, „a fi sincer mereu”, „a fi om serios”, „a inspira încredere”, „a trăi în scopul vieții, care e veșnicia”, „a fi ca mama”, „a fi același în viața privată și în cea publică”, „autenticitatea este comuniunea dintre gânduri, vorbe și fapte.” La rându-i, definirea copilăriei comportă sensibile diferențe de nuanță, esența rămânând aceeași. Dacă maturii oscilează între „copilăria este familie”, „bucurie, joacă în aer liber”, mediul în care nu trăim „hie încătro” (adică în lipsa rânduielii și a ritualurilor), „paradisul pierdut al părinților”, „poligon de încercare a duplicității, ipocriziei, snobismului, imposturii, lipsei de responsabilitate”, „poveste”, masteranzii numesc propria copilărie: „speranță”, „Nu există nu pot!”, „oglinda prin fața căreia treci ca să mai descoperi ceva din (în) tine”, „binecuvântare”, „liniște”, „colțul de rai pe pămînt”, „fundația vieții”, „o călătorie fericită într-o țară încărcată de emoție și culoare”… Observăm cu îngândurare că în discursul adulților experți – predomină bucuria, joaca, libertatea, în vreme ce o notă accentuată în „confesiunile” tinerilor masteranzi este reprezentată de maturizarea precoce, cu precădere în familiile „cu multe probleme”: părinți conflictuali, alcoolici, abuzivi, cu educație precară, indiferenți la nevoia de afectivitate și reguli rezonabile pentru buna alcătuire a caracterului copilului. Este și motivul pentru care autorul acestei prefețe nu se arată bucuros de confirmarea, în prima cercetare din finalul volumului Copilărie și parentalitate cu impact, a „armoniei” dintre stilul parental aplicat în copilăria cuiva și stilul parental internalizat de subiectul educației și exersat, la rându-i, asupra propriului descendent, după cum, nici de concluzia (ca validare a ipotezei celei din urmă cercetări) conform căreia relația de atașament din copilărie influențează în mare măsură relația de atașament a unei mame cu copilul său. Combinația fericită dintre parentalitatea autentică și copilăria ziditoare nu se constată la tot pasul. Chiar dacă valorile cultivate de familiile-nucleu sau extinse sunt dispuse într-un registru pozitiv generos (bunătate, siguranță, solidaritate, încredere, libertate, dragoste și justiție, limite raționale, principialitate, corectitudine, disciplină, partajare frățească, cinste, respect, bun simț, iubirea față de semeni, răbdare, adevăr, modestie, mediu creștin ș.a. – cum se vede în mărturiile din cartea în discuție) prea adesea, întâlnim fractura între ce e bine de făcut și răul care se petrece în relațiile interpersonale din universul familiei. Uneori, neștiința este cea dintâi cauză. Alteori, o „arhitectură” defectă a personalității părintelui. Nu rareori, influențe nepotrivite din afara mediului educațional primar. Traumele din copilărie ale genitorilor, nerezolvate la vreme, reprezintă un teribil element perturbator pentru copilăria și viitoarea viață de adult a celor mici. Incidența tot mai accentuată a familiilor disfuncționale face tot mai rar valabil adevărul: „Din familii rele ies copii buni” (însă cu o dublă condiție, echilibrul și selectivitatea dovedite de copil). Desigur, teoreticienii și practicienii avertizează și „repară”, colaborează și se luptă cu varii ipostaze ale ignoranței și stricăciunilor avându-i ca autori pe părinți. Nu-i de ajuns. Nu-i mereu la timp. Nu e pentru „toată lumea” copiilor afectați. Nu e cu asumarea și sprijinul tuturor părinților. Nu e, în toată clipa, cu toate resursele (profesioniști, instrumente, bani) trebuincioase celor mai bune terapii și rezultate. Din păcate, în lumea reală, atât de multe nu se pot! Conferențiar universitar dr. ȘTEFANIA BEJAN Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași"

INCITANT ȘI INFORMATIV TOTODATĂ, titlul volumului Copilărie și parentalitate cu impact pune „în joc” trei cuvinte-cheie pentru problematica circumscrisă, gata să stimuleze curiozitatea, indiferent de vârsta, ocupația, statutul cititorului. „Paradisul pierdut al părinților” (copilăria), „misiunea” parentală – onorată sau nu, conștientizată ori ba – și, în fine, consecințele oricăruia dintre stiluri (exigent, autoritar, permisiv, neimplicat), urmări pe care le-am putea „boteza” drept amprentă fastă, „stâlp” al succesului personal și social, „marcă” a nereușitei, „dâră” adâncă în psihicul suferind al copilului, până departe, în viața de adult…, toate acestea „conviețuiesc” într-o „formulă” persuasivă care trimite la necesitatea abordării unei astfel de teme, la urgența dezbaterii ei (și sub formă editorială), la efectele (rezultatele) neapărat trăite de copil, sigur constatate de el însuși, de psiholog, învățător, medic etc., la o constantă preocupare de ordin științific, de ce nu, la un semnal de alarmă vizând decidenți de toate rangurile și responsabilitățile. „Pariul” asumat de coordonator (conf. univ. dr. Patricia Runcan) este autenticitatea, concept cu deschideri hermeneutice (din perspectivă teoretică) și provocări-capcane în privința trăirilor – mărturisirilor fiecărui subiect – actor al scrierii de față. Structurată pe trei secțiuni (părți), cartea debutează consistent prin 8 Interviuri cu profesioniști și oameni autentici, continuă cu 7 Eseuri descriptive aparținând unor masteranzi netemători de vulnerabilitatea asociată autodezvăluirii și se încheie cu Cercetări academice aplicate (rod al colaborării dintre un profesor și două absolvente cu disertații masterale pe tema tratată în Copilărie și parentalitate cu impact). „Misterul” aparent al preferinței „omului cu microfon” pentru anumiți interlocutori autentici – în pofida multor altora este măcar parțial „descâlcit” de atribute precum: deschiderea la conversații pe teme provocatoare, delicate, „spinoase”; experiența profesională de învățători, directori de școli, medici neurologi, psihoterapeuți, oameni ai bisericii, universitari; notorietatea și reputația în spațiul public; regăsirea unor valori comune (sau asemănătoare) în copilăria fiecăruia, dar și aplicate, mai apoi, în viața de părinte, profesor, terapeut, formator de opinii etc. Întrebările prestabilite (dar formulate nuanțat, pliindu-se pe structura de personalitate a „adversarului”), răspunsurile (mai concise sau mai ample), „trădând” copilării „zugrăvite” în multe culori, formulări confesive, dar și cu rol de exemplu, îndemn, dovadă, ilustrare, oglindire, lecție de viață, poveste cu tâlc, motto-ul – unul mai bine căutat decât altul – și, deloc de ignorat, ecoul fiecărei „întâlniri admirabile” în ființa „cetitorului”, laolaltă creează un „spectacol” aparte, demn de analiză. Ce este autenticitatea? (Cum să fii autentic ?) adună, din „zona” profesioniștilor, „definiții” într-un veritabil mozaic: „cu autoritate”, „stăpân pe sine”, „care acționează cum îi este sieși propriu”, „autenticitatea este grea; e singura cale de împăcare cu sine”, „în absența onestității nu există autentic”, „autenticitatea nu se determină pe axa natură-cultură”, „să fii adevărat”, „să fii original”, „să fii creativ”, „să fii valoros”. Într-un registru asemănător răspund masteranzii, formulările lor variind între: „a fi TU”, „a nu te preface”, „a-ți susține convingerile”, „a-ți cere drepturile”, „a nu-ți judeca părinții”, „a te accepta așa cum ești”, „a fi sincer mereu”, „a fi om serios”, „a inspira încredere”, „a trăi în scopul vieții, care e veșnicia”, „a fi ca mama”, „a fi același în viața privată și în cea publică”, „autenticitatea este comuniunea dintre gânduri, vorbe și fapte.” La rându-i, definirea copilăriei comportă sensibile diferențe de nuanță, esența rămânând aceeași. Dacă maturii oscilează între „copilăria este familie”, „bucurie, joacă în aer liber”, mediul în care nu trăim „hie încătro” (adică în lipsa rânduielii și a ritualurilor), „paradisul pierdut al părinților”, „poligon de încercare a duplicității, ipocriziei, snobismului, imposturii, lipsei de responsabilitate”, „poveste”, masteranzii numesc propria copilărie: „speranță”, „Nu există nu pot!”, „oglinda prin fața căreia treci ca să mai descoperi ceva din (în) tine”, „binecuvântare”, „liniște”, „colțul de rai pe pămînt”, „fundația vieții”, „o călătorie fericită într-o țară încărcată de emoție și culoare”… Observăm cu îngândurare că în discursul adulților experți – predomină bucuria, joaca, libertatea, în vreme ce o notă accentuată în „confesiunile” tinerilor masteranzi este reprezentată de maturizarea precoce, cu precădere în familiile „cu multe probleme”: părinți conflictuali, alcoolici, abuzivi, cu educație precară, indiferenți la nevoia de afectivitate și reguli rezonabile pentru buna alcătuire a caracterului copilului. Este și motivul pentru care autorul acestei prefețe nu se arată bucuros de confirmarea, în prima cercetare din finalul volumului Copilărie și parentalitate cu impact, a „armoniei” dintre stilul parental aplicat în copilăria cuiva și stilul parental internalizat de subiectul educației și exersat, la rându-i, asupra propriului descendent, după cum, nici de concluzia (ca validare a ipotezei celei din urmă cercetări) conform căreia relația de atașament din copilărie influențează în mare măsură relația de atașament a unei mame cu copilul său. Combinația fericită dintre parentalitatea autentică și copilăria ziditoare nu se constată la tot pasul. Chiar dacă valorile cultivate de familiile-nucleu sau extinse sunt dispuse într-un registru pozitiv generos (bunătate, siguranță, solidaritate, încredere, libertate, dragoste și justiție, limite raționale, principialitate, corectitudine, disciplină, partajare frățească, cinste, respect, bun simț, iubirea față de semeni, răbdare, adevăr, modestie, mediu creștin ș.a. – cum se vede în mărturiile din cartea în discuție) prea adesea, întâlnim fractura între ce e bine de făcut și răul care se petrece în relațiile interpersonale din universul familiei. Uneori, neștiința este cea dintâi cauză. Alteori, o „arhitectură” defectă a personalității părintelui. Nu rareori, influențe nepotrivite din afara mediului educațional primar. Traumele din copilărie ale genitorilor, nerezolvate la vreme, reprezintă un teribil element perturbator pentru copilăria și viitoarea viață de adult a celor mici. Incidența tot mai accentuată a familiilor disfuncționale face tot mai rar valabil adevărul: „Din familii rele ies copii buni” (însă cu o dublă condiție, echilibrul și selectivitatea dovedite de copil). Desigur, teoreticienii și practicienii avertizează și „repară”, colaborează și se luptă cu varii ipostaze ale ignoranței și stricăciunilor avându-i ca autori pe părinți. Nu-i deajuns. Nu-i mereu la timp. Nu e pentru „toată lumea” copiilor afectați. Nu e cu asumarea și sprijinul tuturor părinților. Nu e, în toată clipa, cu toate resursele (profesioniști, instrumente, bani) trebuincioase celor mai bune terapii și rezultate. Din păcate, în lumea reală, atât de multe nu se pot! Conf. univ. dr. Ștefania Bejan, Universitatea “Al. I. Cuza” din Iași

Atendemos en consultas externas de Salud Mental a una mujer de 45 años. En estudio por Neurología por inestabilidad en la marcha de aparición en la infancia con OD de " ataxia en estudio". Motivo de consulta: A raíz de un traumatismo en la cadera comienza a preocuparse por su manera de caminar, con inestabilidad en la marcha algo más acentuada y arrastrando la pierna. Desde el verano es cuando empieza a notarse muy triste, angustiada, sin querer salir a la calle o asearse, siempre demandante de compañía para evitar quedarse sola. Se encuentra más sensible ante cualquier conflicto familiar, especialmente con su hijo, reaccionando con mucha angustia. Está muy preocupada por su salud física y se mira con frecuencia en el espejo " porque no tengo la misma cara de antes, tengo cara de enferma". Acaba reconociendo en la entrevista a solas que desde el nacimiento de sus hijos viene presentando un consumo diario y abusivo de alcohol que su familia nucleal desconoce y que en los periodos vitales en los que se ha encontrado más angustiada ha aumentado la intensidad en el consumo con finalidad ansiolítica. La acentuación en el consumo actual ha intensificado la ataxia basal. Juicio clínico: Episodio depresivo grave y Dependencia de alcohol. Evolución clínica: Tras un año de terapia, la sintomatología afectiva ha ido remitiendo y mantiene abstinencia alcohólica, precisando tratamiento psicológico (individual y familiar) y psicofarmacológico, tanto en Salud Mental como en la red de Adicciones. A nivel psicológico, el abordaje empleado se enmarca en el modelo de Terapia de Aceptación y Compromiso. Conclusiones: Se pone de manifiesto la necesidad de un abordaje intensivo y multidisciplinar que englobe todas las áreas deficitarias y que no se limite a buscar la reducción de síntomas y el deseo de consumo exclusivamente.